Președintele Igor Dodon a scos masca în mod excepțional doar pentru a se saluta. Astfel a explicat Președinția, încălcările comise de șeful statului ieri, în cadrul unei vizite la un liceu din Republica Moldova, acolo unde acesta a interacționat cu mai muți elevi și profesori fără a purta mască și mănuși, dar și fără a păstra distanța socială.
„Toți trebuie să urmeze atent recomandările autorităților. La fel procedează și președintele, care poartă mereu mască la toate întâlnirile sale și a scos-o doar în mod excepțional pentru doar câteva clipe, pentru un „Buna ziua!” adresat participanților la eveniment”, a comunicat Președinția potrivit presei de la Chișinău.
Amintim că astăzi, Ministerul Educației de la Chișinău a condamnat orice manifestare de nerespectare a prevederilor deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) cu privire la măsurile de prevenire și control a infecției virusului COVID-19, îndeosebi când este vorba de instituțiile de învățământ, indiferent de cine sunt acestea manifestate. În context, ministrul Igor Șarov a subliniat că intrând în școală fără mască, dând mâna cu cei vârstnici sunt încălcate deciziile CNESP. „Altfel, nu pot fi explicate gesturile sfidătoare la adresa întregii societăți, care încearcă să le educe cetățenilor normele elementare de prevenție a infectării cu cel mai periculos virus cunoscut până acum, care a secerat sute de mii de vieți în toată lumea”, a mai punctat sursa.
Preluat: https://infoprut.ro/67483-cum-e-scuzat-dodon-ca-a-stat-fara-masca-intr-o-clasa-de-elevi.html