Maia Sandu, despre embargoul la importul de fructe și legume din Republica Moldova impus de Rusia

Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova. 

Astfel, șefa statului a menționat că decizia Rusiei pare a fi una mai mult politică decât economică și a remarcat în acest sens că produse agricole din Republica Moldova au devenit competitive pe piețe mult mai pretențioase decât piața rusă.

Noi suntem interesați ca toate produsele să corespundă standardelor, mai ales că noi exportăm pe piețe mult mai riguroase, pentru că piața europeană este mai riguroasă decât cea din Rusia. Și dacă apare o problemă de ordin tehnic, vrem să avem certitudinea că este de ordin tehnic și noi o rezolvăm. Dar atunci când în lista localităților care nu mai pot exporta în Rusia nu apar localități unde au fost depistate probleme, atunci ne întrebăm, dacă este o problemă economică sau politică”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui interviu pentru NordNews.

Totodată, președintele Republicii Moldova a mai subliniat că autoritățile de la Chișinău trebuie să insiste pe căutarea noilor piețe.

Ați văzut că Ministerul Agriculturii a avut o discuție cu ambasadorul Rusiei la Chișinău. Vom vedea ce va urma după aceste discuții. Între timp, Ministerul Agriculturii, Guvernul trebuie să insiste pe căutarea noilor piețe. Înțeleg că există planuri în acest sens, sper să se miște foarte repede. (…) Dacă Federația Rusă are argumente, noi vrem să le auzim, să vină să verifice aici, pe loc. Repet, dacă in listă nu sunt localitățile unde au fost depistate probleme fitosanitare, putem să tragem concluzia că nu este economică justificarea pentru această interdicție”, a afirmat Maia Sandu.

Amintim că Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a interzis, începând cu 15 august, importul de fructe și legume provenite din aproape toate raioanele Republicii Moldova, cu excepția celor din regiunea transnistreană. Motivul acestei decizii ar fi neconformitatea stării fitosanitare a produselor vegetale din Republica Moldova și identificarea a cinci dăunători de carantină în loturile importate.

Ulterior, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost chemat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova pentru a discutat despre această interdicție. În cadrul întrevederii, Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii de la Chișinău, a propus crearea unui grup de lucru cu implicarea experților din Republica Moldova și Rusia pentru a „elucida cauzele și circumstanțele” care au dus la aplicarea acestei interdicții. 

Preluat: https://infoprut.ro/94016-maia-sandu-despre-embargoul-la-importul-de-fructe-si-legume-din-republica-moldova-impus-de-rusia.html

Lasă un răspuns