Pompieri din România, trimiși să ajute Franța în lupta cu incendiile ~ InfoPrut

Pompierii din România care își ajută colegii francezi în această perioadă dificilă provocată de incendiile de vegetație își continua misiunea în Franța, notează CaleaEuropeană.ro.

Misiunile executate în teren de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente.

Eforturile pompierilor militari din România sunt susținute de implicarea extraordinară a autorităților și a voluntarilor din Franța care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în țara gazdă.

Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație s-a realizat prin deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenție specifice.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Franța, la fel ca alte state europene, s-a confruntat în această vară cu numeroase incendii de amploare, pe fondul unor valuri de căldură și a secetei. Peste 1.000 de decese au fost puse pe seama temperaturilor record în Spania și Portugalia.

Preluat: https://infoprut.ro/94013-pompieri-din-romania-trimisi-sa-ajute-franta-in-lupta-cu-incendiile.html

Lasă un răspuns