SUA oferă zeci de milioane de dolari pentru creșterea economică și consolidarea democrației în R. Moldova

Republica Moldova va beneficia de o finanțare suplimentară de 63 de milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, sub formă de grant, în cadrul celor două acorduri semnate de către Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA, la data de 28 septembrie 2016.

Guvernul de la Chișinău a aprobat în ședința de astăzi proiectele privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării a două Amendamente la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative și la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, al căror termen de implementare este 31 decembrie 2025.

Amendamentul la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative prevede acordarea unei finanțări adiționale în valoare de 16,7 milioane de dolari, majorând valoarea totală a Acordului la circa 113 milioane de dolari. Banii vor fi folosiți pentru sporirea implicării cetățenilor, consolidarea receptivității instituțiilor publice și reducerea vulnerabilității instituțiilor și proceselor democratice.

De asemenea, va fi suplimentată și valoarea totală a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană, prin Amendamentul aprobat, cu 46,3 milioane de dolari. Alocarea acestor resurse va majora fondurile totale angajate până în prezent în baza Acordului la circa 153,2 milioane de dolari, asistență nerambursabilă. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea accesului la piața Uniunii Europene și alte piețe internaționale și creșterea competitivității în sectoarele transformatoare.

Din partea Guvernului Republicii Moldova, Amendamentele vor fi semnate de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, iar din partea Guvernului SUA de către Scott D. Hocklander, director al misiunii USAID în Republica Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/93812-sua-ofera-zeci-de-milioane-de-dolari-pentru-cresterea-economica-si-consolidarea-democratiei-in-r-moldova.html

Lasă un răspuns