Artizanul Unirii Bucovinei cu România, Iancu Flondor, comemorat la Cernăuți ~ InfoPrut

Marele om politic Iancu Flondor, artizan al Unirii Bucovinei cu România, a fost comemorat la Cernăuți, la împlinirea a 157 ani de la naştere, de către redacția ziarului ,,Zorile Bucovinei”, Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți şi Protopopiatul raionului Storojineţ, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi.

Comemorarea a avut loc în incinta Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din localitatea Maidan din Storojineţ, unde se află cripta în care este înmormântat Iancu Flondor, alături de care există un mormânt simbolic al martirilor români, victime ale deportărilor staliniste.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi din localităţile raionului, sub conducerea părintelui Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ.

La finalul ceremoniei religioase, cei prezenți au rostit alocuțiuni în care a fost evocată personalitatea lui Iancu Flondor, subliniind importanța activității sale politice, de întreprinzător, lider al mediului asociativ şi eforturile pe care acesta le-a depus în direcția păstrării limbii române în Bucovina.

Finalul evenimentului a fost marcat de un moment artistic susținut de interpreta Victoria Costinean și de Elena Pătrăucean, studentă la conservatorul din Iași, împreună cu eleva Nina Motrescu.

Consulul general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, a învelit monumentul marelui înaintaș cu drapelul naţional şi a depus la cripta acestuia un buchet de flori tricolore.

La eveniment au luat parte primarul oraşului Storojineţ, Ihor Grigorevici Mateiciuk, Gheorghe Pojoga, viceprimar Storojineţ, Victoria Costinean, ,,lucrător emerit al culturii din Ucraina’’, conducătoarea Ansamblului etnofolcloric ,,Izvoraş’’ din satul Ropcea, profesorul Ion Găină, liderul filialei Horecea a Societății ,,Golgota”, jurnaliştii Nicolae și Felicia Toma de la publicația ,,Zorile Bucovinei”, Maria Toacă, publicist şi preşedinte al Societăţii „Doamnele Române”, Elena Nandriş, preşedintele Societăţii „Grigore Nandriş”, Mahala, Vasile Răuţ, preşedintele Societăţii „Golgota” a Românilor din Ucraina, prof. Ion Găină, membru al mai multor asociaţii, prof. Dorin Misichevich, Nina Motrescu din sat Budineţ, Petru David, medic, localnici.

Preluat: https://infoprut.ro/93638-artizanul-unirii-bucovinei-cu-romania-iancu-flondor-comemorat-la-cernauti.html

Lasă un răspuns