Cetățenii R. Moldova care se întorc acasă, scutiți de taxe la importul unor bunuri ~ InfoPrut

Cetățenii Republicii Moldova plecați peste hotare, care decid să se întoarcă acasă, vor fi scutiți de taxe la importul bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport.

În acest sens, Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce oferă facilități cetățenilor R. Moldova plecați peste hotare de mai bine de trei ani, care au un permis de ședere, acte confirmative că au achitat impozite în țara respectivă, precum și permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte mijlocul de transport.

Scutirea de plata drepturilor de import pentru un mijloc de transport se va aplica pentru mașinile cu termen de exploatare până la 7 ani, iar valoarea în vamă nu depășește 400 mii de lei.

Mijlocul de transport nu va putea fi comercializat, gajat, donat, dat în posesie sau folosință timp de 5 ani. În caz contrar, beneficiarul va achita toate drepturile de import în vigoare la momentul beneficierii de facilitățile respective.

Agenția Servicii Publice va elibera plăcuțe de înmatriculare distincte pentru automobilele respective, iar în cazul depistării în trafic a unui mijloc de transport introdus cu scutiri, condus de către o persoană terță, alta decât beneficiarul sau soțul/soția, persoana va fi sancționată contravențional, cu achitarea tuturor drepturilor de import.

De asemenea, proiectul mai prevede că persoana va putea solicita și beneficia de facilități doar o singură dată și pentru o singură unitate de transport. Obiectele de uz personal pentru necesitățile casnice vor fi scutite de drepturile de import, la fel, în limita unei unități pentru fiecare tip de obiect.

Pentru acordarea acestei facilităţi, cetăţenii vor depune o cerere, însoţită de o serie de acte confirmative.

Preluat: https://infoprut.ro/92890-cetatenii-r-moldova-care-se-intorc-acasa-scutiti-de-taxe-la-importul-unor-bunuri.html

Lasă un răspuns