Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Finanțelor din Republica Moldova, depusă de fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a fost respinsă de majoritatea parlamentară de la Chișinău.
În textul moțiunii, opoziția a menționat că „Ministerul Finanțelor nu a intervenit cu politici de gestionare a crizei” economice, iar „începând cu ultimul trimestru al anului 2021, rata inflației este într-o continuă creștere”.
La rândul său, Dumitru Budianschi, ministrul Finanțelor de la Chișinău, a descris, într-un raport prezentat în plenul Parlamentului Republicii Moldova, măsurile aplicate de instituție în contextul crizei economice și creșterii ratei inflației.
De asemenea, răspunzând la una dintre întrebări, oficialul a precizat că va pleca din funcție „atunci când colegii vor decide că va trebui să demisionez”. Ministrul Finanțelor a mai remarcat, între altele, că „unele forțe politice speculează la greu” pe tema crizei multidimensionale prin care trece Republica Moldova.
Astfel, după discursul ministrului Dumitru Budianschi, întrebări, dezbateri și luări de cuvânt ale reprezentanților fracțiunilor parlamentare, majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva moțiunii.
Amintim că pe 16 iunie, comuniștii și socialiștii au inițiat o moțiune simplă și împotriva activității Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău, însă după câteva ore de dezbateri în plenul Parlamentului, moțiunea a picat.
Preluat: https://infoprut.ro/92503-o-noua-motiune-a-picat-la-chisinau.html