Ce proiecte va finanța Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României a prezentat vineri, 29 aprilie, rezultatele evaluării proiectelor depuse pentru finanțare. 

Astfel, conform rezultatelor evaluării printre proiectele admise spre finanțare se numără și „Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția VIII-a” al Asociației Cineaștilor Independenți din Republica Moldova


„Alternative Cinema”, precum și „Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, ediția a V-a” al Asociației Editorilor din România.

De asemenea în lista respectivă se află și proiectul „Dezvoltarea portalului informațional Glasul.MD” al Publicației Periodice „Glasul Națiunii”, dar și proiectul „Dezvoltarea și afirmarea identității culturale românești la tânăra generație” al Săptămânalului „Florile Dalbe”.

Au mai fost admise spre finanțare proiectul „Super Kidibot – Învățăm prin joacă în limba română” al Asociației StartEvo, proiectul „Amenajarea spațiului de Newsroom în cadrul laboratorului TV al FJȘC, Unda Liberă TV” al Universității de Stat din Moldova, dar și o serie de alte proiecte.

Rezultatele evaluării proiectelor din 2022 pot fi găsite aici.

Totodată, DRRM a mai informat că eventualele contestații se transmit prin e-mail la adresa [email protected] în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor.

Contestațiile vor fi soluționate de către comisia de contestații în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere a acestora, prin admis sau respins. Rezultatul procesului de evaluare a contestațiilor va fi publicat pe pagina www.drrm.gov.ro.

DRRM susține proiecte și acțiuni în sprijinul cetățenilor din Republica Moldova având ca obiectiv consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie care stă la baza relației României cu Republica Moldova.

Amintim că asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, organizațiile neguvernamentale, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat, din România și din afara frontierelor țării au depus, în cele șase săptămâni de înscriere, 138 de cereri de finanțare cu un buget total solicitat de 60.251.235,53 lei. Cele mai multe solicitări de finanțare, 98 de cereri, fiind pentru proiecte care vizează domeniile culturii și educației.

Preluat: https://infoprut.ro/90119-ce-proiecte-va-finanta-departamentul-pentru-relatia-cu-republica-moldova.html

Lasă un răspuns