Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, au participat la proiectul „Îmbunătățirea transportului public transfrontalier folosind autobuze electrice alimentate cu energie regenerabilă (ELBUS)”, finanțat de Uniunea Europeană.
Scopul proiectului ELBUS a fost de a contribui la dezvoltarea autobuzelor electrice, cu accent atât pe reducerea consumurilor energetice ale sistemului principal de tracțiune și a altor sisteme auxiliare, cât și pe utilizarea surselor regenerabile de energie pentru reîncărcarea bateriilor de acumulatori.
„Proiectul ELBUS a avut un impact considerabil în consolidarea echipelor de cercetători de la universitățile tehnice partenere de pe ambele maluri ale Prutului, realizarea unor probleme științifice de cercetare și elaborarea unor recomandări practice pentru producătorii de electrobuze, inclusiv cu alimentarea lor de la surse regenerabile de energie, dotarea laboratoarelor științifice cu echipamente moderne”, se arată într-un comunicat de presă.
În cadrul proiectului au fost planificate și realizate mai multe sarcini. În primul rând a fost realizat un amplu studiu al stării și trendurilor actuale de dezvoltare a acestor mijloace de transport autonome cu diferite surse și metode de alimentare. Altă problemă abordată a fost estimarea eficienței energetice a diferitor mijloace publice de transport.
De asemenea, a fost elaborat un sistem mixt automatizat de alimentare a bateriilor de acumulatori a electrobuzelor de la rețeaua electrică și de la o fermă de panouri solare.