Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova la Ministerul rus de Externe și exprimarea unui protest în legătură cu „mitingul de la Ambasada Rusiei la Chișinău din 24 martie”.
În acest context, Ministerul de Externe al R. Moldova a menționat că autoritățile au întreprins toate măsurile stipulate în Convenția de la Viena care se referă la siguranța sediului misiunii diplomatice.
„Totodată, subliniem că legislația Republicii Moldova garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Reiterăm apelul autorităților la necesitatea păstrării calmului și coeziunii sociale”, a mai subliniat MAE de la Chișinău.
Amintim că astăzi, Ministerul de Externe de la Moscova a anunțat că l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Lilian Darii, în legătură cu o acțiune de protest ce a avut loc joi, 24 martie, în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Partea rusă a catalogat acest protest ca fiind „o acțiune imorală”, participanții căreia „au scandat slogane ofensatoare și au întreprins acțiuni inacceptabile”. În acest sens, Rusia a cerut Republicii Moldova să își îndeplinească obligațiile internaționale și să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni repetarea unor astfel de acțiuni.