Peste o mie de copii refugiaţi, încadraţi în sistemul educaţional din R. Moldova ~ InfoPrut

Peste 1400 de copii refugiați din Ucraina vor să frecventeze grădinițele și școlile din Republica Moldova, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, potrivit căruia 1300 de copii ucraineni frecventează deja instituţiile de învăţământ şcolare şi preşcolare din țară.

Ministrul spune că Republica Moldova este nevoită să gestioneze fluxul mare de cetăţeni ucraineni care au fugit din calea războiului, iar acest lucru are loc, inclusiv, prin încadrarea copiilor refugiaţi în procesul educaţional.

„Noi oferim mai multe opţiuni cetăţenilor refugiaţi din Ucraina. Prima opţiune este înmatricularea şi această opţiune este valabilă pentru cetăţenii care au depus cerere de azil. A doua opţiune este frecventarea de către copii a cursurilor oferite în clase alături de ceilalţi elevi, fiind vorba de calitatea de audient. Această opţiune este valabilă pentru toţi cetăţenii ucraineni care se află pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, pot fi accesate procesele educaţionale care vizează activităţile extracuriculare”, a spus Anatolie Topală, potrivit IPN.

Ministrul Topală subliniază că procedura de înscriere la şcoală sau grădiniţă este una simplificată şi prevede doar depunerea unei cereri şi prezentarea actelor de identitate. Cei mai mulţi dintre solicitanţi deja au fost încadraţi în sistemul educaţional al Republicii Moldova.

„Solicitarea de încadrare în instituţiile de învăţământ o poate depune părintele sau reprezentantul legal al copilului şi el poate să se adreseze la primărie sau la instituţie de învăţământ din localitatea în care se află solicitantul. La depunere se scrie o cerere, se prezintă un act care confirmă identitatea copilului şi a părintelui. Deja sunt depuse peste 1400 de cereri, iar încadraţi în instituţii de învăţământ – cca 1300. 1000 de elevi sunt încadraţi în instituţiile de învăţământ general, 320 sunt solicitanţi de a avea acces în grădiniţe”, a precizat Topală.

Potrivit datelor oficiale, pe teritoriul Republicii Moldova se află peste 101 mii de refugiaţi ucraineni, dintre care 49 de mii sunt minori. De la începutul războiului ruso-ucrainean de către Biroul Migraţie şi Azil au fost preluate peste 5400 cereri de azil.

Preluat: https://infoprut.ro/88158-peste-o-mie-de-copii-refugiati-incadrati-in-sistemul-educational-din-r-moldova.html

Lasă un răspuns