Ambasadorul Daniel Ioniță, la Comrat: România a fost întotdeauna aproape de cetățenii Republicii Moldova

Daniel Ioniță, a efectuat luni, 21 martie 2022, o vizită de lucru în municipiul Comrat, UTA Găgăuzia, la încheierea mandatului de ambasador al României în Republica Moldova.

Astfel, diplomatul a avut întrevederi cu Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, dar și cu Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat.

În cadrul discuțiilor respective, ambasadorul Daniel Ioniță a subliniat că a venit întotdeauna cu plăcere în vizită în UTA Găgăuzia pentru că „aici am găsit oameni interesați de cooperarea cu România și oameni care au înțeles că de fapt România este nu numai cel mai apropiat stat de Republica Moldova din punct de vedere geografic și cultural, dar și că România a fost întotdeauna aproape de cetățenii Republicii Moldova și prin tot ceea ce am făcut noi aici am încercat să demonstrăm exact acest lucru”.

Totodată, diplomatul a evidențiat că din punct de vedere politic România a susținut și va susține fără rezerve parcursul european ireversibil al Republicii Moldova, care este dublat de susținerea unor proiecte punctuale pentru toți cetățenii R. Moldova indiferent de limba pe care o vorbesc, indiferent de etnia lor și indiferent de modul în care votează. Daniel Ioniță a mai dat asigurări că multiplele proiecte de susținere a cetățenilor Republicii Moldova din diverse domenii – economic, educație, sănătate, cultură și altele, realizate atât de România cât și de ceilalți parteneri de dezvoltare vor continua dacă Republica Moldova își va menține parcursul de dezvoltare europeană, cu respectarea independenței, suveranității și statutului de neutralitate.

Un moment emoționant al vizitei de lucru la Comrat a fost ceremonia de donare a celor 25 de tablete unor copii proveniți din familii vulnerabile din UTA Găgăuzia din partea Guvernului României.

Cu această ocazie, Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, a subliniat că acest gest se dorește a fi o mică contribuție pentru a asigura copiilor proveniți din familii nevoiașe un acces mult mai facil la educație. „Contextul regional este unul complicat și cu siguranță suntem cu toții preocupați de agresiunea Federației Ruse din Ucraina, dar în același timp trebuie să avem grijă de viitorul nostru. Ori viitorul este reprezentat cel mai bine de copii. Am donat 25 de tablete așa cum am donat de altfel un număr de tablete în toate raioanele din Republica Moldova. Educația este importantă, este importantă în toate vremurile, cu atât mai mult în cele dificile,” a subliniat ambasadorul României la Chișinău.

De asemenea, în cadrul vizitei de lucru din municipiul Comrat, Daniel Ioniță a inspectat stadiul construcției noii aripi a clădirii Liceului teoretic „Mihai Eminescu”, singurul cu predare în limba română din localitate.

Astfel, Svetlana Stoinov, directorul singurului liceul românesc din Comrat, a prezentat în detaliu, stadiul actual al lucrărilor executate, evidențiind necesitatea asigurării unor noi investiții care să conducă la finalizarea acestui obiectiv important de infrastructură educațională realizat în UTA Găgăuzia cu sprijinul substanțial al Guvernului României.

Ambasadorul României a subliniat necesitatea implicării tuturor factorilor de decizie de la nivel local și central în vederea identificării unor soluții pentru finalizarea proiectului și care să fie prezentate partenerilor de dezvoltare. Totodată, a menționat că una din cauzele întârzierii proiectului a fost dublarea și chiar triplarea prețurilor la materialele de construcție din momentul lansării proiectului și pe parcursul desfășurării lucrărilor de construcție.

Amintim că proiectul respectiv a primit finanțare din partea Guvernului României în valoare de peste 15 milioane de lei moldovenești și o contribuție din partea Guvernului Republicii Moldova în valoare de peste 5 milioane de lei moldovenești.

Preluat: https://infoprut.ro/88063-ambasadorul-daniel-ionita-la-comrat-romania-a-fost-intotdeauna-aproape-de-cetatenii-republicii-moldova.html

Lasă un răspuns