Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi, 25 februarie, cu președintele României, Klaus Iohannis.
Cei doi șefi de stat au vorbit despre situația complicată din regiune, cauzată de războiul din Ucraina, dar și despre deciziile adoptate la Consiliul European de ieri.
Potrivit unui comunicat al Președinției R. Moldova, Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru susținere și solidaritate în raport cu Republica Moldova, în contextul evoluțiilor curente, și pentru angajamentul de a ajuta în continuare acest stat.
De asemenea, cei doi șefi de stat au convenit ca Republica Moldova și România să-și coordoneze acțiunile pentru a asigura asistența necesară refugiaților din Ucraina.
La rândul său, președintele Klaus Iohannis a menționat într-un mesaj publicat pe Twitter că „i-am reconfirmat și în această dimineață președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în discuția telefonică avută, sprijinul deplin al României pentru R. Moldova și cetățenii săi în acest context dramatic în care se află regiunea noastră”. „Ne coordonăm îndeaproape pentru a gestiona această situație”, a adăugat președintele României.
Preluat: https://infoprut.ro/87047-maia-sandu-si-klaus-iohannis-discutie-despre-situatia-regionala.html