O nouă înfrățire pe harta România-Republica Moldova: județul Iași și raionul Cimișlia ~ InfoPrut

Consiliul Județean Iași și Consiliul Raional Cimișlia au semnat un Acord de Cooperare.

O delegație oficială a Consiliului Județean Iași, condusă de președintele Județean Costel Alexe, se află joi, 17 februarie, într-o vizită de lucru în raionul Cimișlia.

Scopul vizitei este semnarea Acordului de Cooperare între Consiliul Județean Iași și Consiliul Raional Cimișlia.

„Indiferent de hotar, suntem în aceeași casă. Atunci când există prietenia putem dezvolta și relații bilaterale în diferite domenii. Consiliul Raional Cimișlia ține foarte mult la relațiile de cooperare cu România. Este foarte important să menținem și să dezvoltăm relația noastră de înfrățire, prietenie și conlucrare, identificând împreună cele mai bune idei și proiecte întru beneficiul comunităților noastre. Apreciem foarte mult ajutorul acordat de România. Mă bucur că trăim acest moment, astăzi este o zi importantă să îndeplinim toate proiectele pe care ni le propunem”, a subliniat Mihail Olărescu, Președintele Raionului Cimișlia.

De asemenea, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a mulțumit pentru „primirea fantastică” de care s-a bucurat la Cimișlia.

„Ținem mult la relațiile cu Republica Moldova, deoarece împărțim aceeași cultură, tradiții. Este un obiectiv de a reduce granițele și a investi în diferite direcții de dezvoltare sociale, educaționale, culturale pentru a ne bucura împreună de același viitor. Suntem hotărâți sa sprijinim proiectele și relațiile acestui parteneriat și de asemenea, pe președintele raionului, dl Mihail Olărescu să ducă obiectivele propuse la bun sfârșit. În numele comunităților noastre o sa facem tot ce este mai bun pentru cei care au așteptări de la noi, pentru o viată mai bună”, a declarat Alexe.

La final, oaspeții din România au vizitat Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și „Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă” din oraș.

Preluat: https://infoprut.ro/86726-o-noua-infratire-pe-harta-romania-republica-moldova-judetul-iasi-si-raionul-cimislia.html

Lasă un răspuns