Documentul aprobat de Guvernul Gavrilița pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană

Membrii Guvernului de la Chișinău au aprobat de principiu proiectul Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2021 – 2027. 

Decizia a fost luată astăzi în cadrul primei ședințe din acest an a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană. Reuniunea a fost dedicată planificării activității autorităților în contextul implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

„În următoarele luni Agenda de Asociere va trece prin procedurile de coordonare interne ale UE și în final va fi adoptată oficial prin procedura scrisă în cadrul Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Agenda vine să prioritizeze implementarea unor elemente din Acordul de Asociere precum și să contribuie la dezvoltarea și aprofundarea dialogului cu Uniunea Europeană pe noi domenii de cooperare, lucru ce va permite Republicii Moldova să profite de beneficiile oferite de piața europeană.

„Aprobarea proiectului Agendei de Asociere ne permite să demarăm procesul de pregătire a unui nou document național de planificare a implementării Acordului de Asociere. În gestionarea acestui proces, MAEIE va coopera strâns cu Cancelaria de Stat”, a mai punctat ministrul de Externe de la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/86658-documentul-aprobat-de-guvernul-gavrilita-pentru-implementarea-acordului-de-asociere-republica-moldova-uniunea-europeana.html

Lasă un răspuns