Relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și România se bucură de o dinamică robustă.
Ambasada Republicii Moldova la București informează că în anul 2020, România s-a clasat pe locul 1 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 16.9% din volumul comerțului total.
„Schimburile comerciale între Republica Moldova și România au cunoscut o creștere de 24.3%, în perioada ianuarie – noiembrie 2021. Valoarea comerțului exterior al Republicii Moldova cu România a înregistrat în perioada de referință suma de 1.5 mlrd USD. Exportul a înregistrat suma de 751 mln. USD ( + 15.5%). Importul de mărfuri din România în Republica Moldova în perioada de referință a constituit 756 mln. USD ( + 33.9%). Pe parcursul anului 2020 schimburile comerciale între Republica Moldova și România au însumat 1,34 mlrd. USD”, a mai adăugat sursa citată.
România se clasează pe locul 2 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, cu prezența a peste 1500 de companii din România în Republica Moldova. Investițiile în capitalul social au însumat circa 6 miliarde de lei moldovenești.
Preluat: https://infoprut.ro/86378-dinamica-relatiilor-comerciale-dintre-republica-moldova-si-romania.html