Josep Borrell: Ne angajăm să asigurăm securitatea energetică a UE și a vecinilor noștri, inclusiv a R. Moldova

Consiliul energetic UE-SUA, care și-a deschis lucrările luni, la Washington, va discuta despre consolidarea securității energetice transatlantice, creșterea rezilienței energetice şi prevenirea utilizării energiei ca armă geopolitică. Acest lucru este precizat pe blogul Înaltului reprezentant al UE Josep Borrell, prezentat pe site-ul Serviciului European de Acțiune Externă, transmite presa de la Chișinău

El a menționat că „UE, împreună cu SUA şi alţi parteneri, se opune utilizării surselor de energie ca armă şi pârghie geopolitică”.

„Declarația comună UE-SUA privind securitatea energetică a pus deja bazele rezistenţei împotriva şocurilor viitoare ale preţurilor şi împotriva tensiunilor geopolitice din jurul securităţii energetice transatlantice. Ne angajăm să asigurăm securitatea energetică a UE şi a vecinilor noştri, inclusiv a R. Moldova, Ucraina şi Balcanii de Vest”, a spus Borrell.

Oficialul a mai remarcat în postarea sa că UE și SUA pot acționa împreună pentru a aborda problemele de securitate energetică pe termen scurt, orientându-se în același timp către un obiectiv strategic comun de dezvoltare a unei economii cu emisii „zero” și reducerea dependenţei de combustibilii de carbon.

El a numit problema aprovizionării cu gaze „cea mai acută” pe termen scurt. Aceasta înseamnă că partea europeană ar trebui să lucreze mai mult la diversificarea surselor şi a modalităţilor de aprovizionare cu gaze.

Preluat: https://infoprut.ro/86282-josep-borrell-ne-angajam-sa-asiguram-securitatea-energetica-a-ue-si-a-vecinilor-nostri-inclusiv-a-r-moldova.html

Lasă un răspuns