Sute de tineri din România vor călători gratuit în Europa, datorită unui program al UE ~ InfoPrut

60.950 de tineri, dintre care 2.343 din România, vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa. Cei selectați vor călători singuri sau într-un grup de maximum cinci persoane între martie 2022 şi februarie 2023, timp de până la 30 de zile datorită programului DiscoverEU, realizat de Comisia Europeană.

În conformitate cu Green Deal, participanţii vor călători în principal pe calea ferată, cu unele excepţii pentru a le permite celor care locuiesc pe insule să ia parte.

„Boom-ul mobilităţii pentru tineri, pe care îl reprezintă aceste 60.000 de permise de călătorie, oferă tinerilor mari oportunităţi de a trece peste aceste vremuri dificile. Anul 2022 începe în forţă. Acesta va fi anul tinerilor europeni“, a declarat Vicepreşedintele pentru modul de viaţă european, Margaritis Schinas,

Runda de înscrieri din octombrie a fost deschisă tinerilor europeni născuţi între 1 iulie 2001 şi 31 decembrie 2003. În mod excepţional, tinerii de 19 şi 20 de ani au putut, de asemenea, să se înscrie după ce rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei COVID-19.

Această rundă de înscrieri este deschisă tinerilor europeni născuţi între 1 iulie 2001 şi 31 decembrie 2003. În mod excepţional, se pot înscrie şi tineri în vârstă de 19 şi 20 ani, deoarece rundele dedicate lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

Tinerii selectaţi pot călători din martie 2022 până în februarie 2023 pentru un număr de maximum 30 de zile. Întrucât evoluţia pandemiei rămâne incertă, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis de călătorie mobil. Data plecării poate fi modificată până în momentul deplasării. Permisele de călătorie mobile au o valabilitate de un an. Comisia recomandă tuturor călătorilor să verifice eventualele restricţii de călătorie pe site-ul ReopenEU.

Fiecărui stat membru i se alocă un număr de permise de călătorie, în funcţie de populaţia sa, ca proporţie din populaţia totală a Uniunii Europene.

În perioada 2018-2019, 350 000 de candidaţi s-au înscris pentru un total de 70.000 de permise de călătorie disponibile: 66 % dintre aceştia au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara ţării lor de reşedinţă.

Preluat: https://infoprut.ro/85042-sute-de-tineri-din-romania-vor-calatori-gratuit-in-europa-datorita-unui-program-al-ue.html

Lasă un răspuns