Trei cercetători din Republica Moldova, premiați de Academia Română

Trei cercetători din Republica Moldova se numără printre laureații Premiilor Academiei Române pentru anul 2019.

Astfel, Premiul „Nicolae Iorga“ va ajunge la Valentin Burlacu pentru lucrarea „Unirea Basarabiei cu România și recunoașterea ei internațională”.

De asemenea, lucrarea „Populația românească din Peninsula Balcanică” de Dorin Lozovanu, este apreciată de Academia Română cu premiul „Mihail Kogălniceanu“.

Cercetătoarea Maria Duca va fi premiată la categoria Științe Agricole și Silvice pentru lucrarea „Cercetări privind floarea soarelui în Republica Moldova”.

Ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române va avea loc miercuri, 8 decembrie 2021, în Aula Academiei Române, cu participarea membrilor Adunării Generale și a premianților.

Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de știință și litere, artiștilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei românești.

Lista completă a premiilor și diplomelor acordate de Academia Română poate fi văzută aici.

Preluat: https://infoprut.ro/84127-trei-cercetatori-din-republica-moldova-premiati-de-academia-romana.html

Lasă un răspuns