Start construcției liniei electrice Vulcănești-Chișinău. Ce firmă a câștigat licitația în cadrul proiectului de interconectare a rețelelor de energie electrică dintre R. Moldova și România

O companie din India a câștigat licitația de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV de transport a energiei electrice pe direcția Vulcănești – Chișinău. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al R. Moldova. 

Potrivit oficialului, documentul a fost semnat între Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) și compania indiană KEC International, desemnată câștigătoare a licitației internaționale. „Este un proiect important pentru asigurarea securității energetice a R. Moldova”, a precizat Andrei Spînu.

Totodată, ministrul a mai spus că va oferi mai multe detalii despre acest proiect, luni, 15 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Conform informațiilor apărute în presa de la Chișinău, lucrările respective fac parte din proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”.

Pentru finanțarea lucrărilor, a fost încheiat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD în sumă de 80 de milioane de euro; Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și BEI în sumă de 80 de milioane de euro; Acordurile de împrumut dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în sumă de 47,9 milioane de euro și, respectiv, 13,1 milioane de euro precum și Acordul de Grant dintre Republica Moldova, ÎS „Moldelectrica” şi BERD în sumă de 39,9 milioane de euro.

Proiectul prevede construcția unei linii aeriene de transport a energiei electrice (LEA) de 400 kV și cu o lungime de aproximativ 158 km pe direcția Vulcănești–Chișinău. Aceasta va traversa teritoriul a 35 de localități din 9 regiuni ale R. Moldova, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiul  Chișinău.

Interconectarea asincronă a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România reprezintă un pas important, în direcția integrării Republicii Moldova în piața europeană unică de energie electrică.

Menționăm că, în prezent, Republica Moldova cumpără energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, care este controlată de autoritățile separatiste de la Tiraspol.

Preluat: https://infoprut.ro/83239-start-constructiei-liniei-electrice-vulcanesti-chisinau-ce-firma-a-castigat-licitatia-in-cadrul-proiectului-de-interconectare-a-retelelor-de-energie-electrica-dintre-r-moldova-si-romania.html

Lasă un răspuns