Salvatorii SMURD din R. Moldova delegați în România, mesaj pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului ~ InfoPrut

Paramedicul SMURD Alexandru Vlah din Republica Moldova, delegat în misiunea umanitară de susținere a sistemului medical din România în lupta cu COVID 19, a transmis un mesaj cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. 

„Mulțumesc tuturor și apropiaților pentru susținerea și încurajarea pe care o primim de la distanță. Aici în România, oamenii sunt într-o situație dificilă. Fiecare dintre noi, care suntem implicați în misiune, încercăm să facem față, chiar dacă suferința oamenilor ne depășește. Majoritatea dintre pacienții internați în stare gravă nu sunt vaccinați, iar consecințele bolii sunt insuportabile pentru mulți dintre ei. Vă îndemnăm pe toți să vă imunizați pentru ai putea îmbrățișa în siguranță pe cei dragi. Nu fiți indiferenți Vaccinați-vă! Aveți grijă de voi și de cei apropiați!”, a transmis paramedicul.

Angajații IGSU, dar și medicii din cadrul Ministerului Sănătății delegați în România au misiunea de a sprijini sistemul medical român. Aceștia efectuează operațiuni inter spitalicești pentru pacienții internați cu COVID, dar și îngrijesc bolnavi din secțiile de terapie intensivă și boli infecțioase. Misiunea acestora va fi desfășurată până pe 27 octombrie 2021. De la începutul  operațiunii specialiștii basarabeni au ajutat 125 de bolnavi.

Preluat: https://infoprut.ro/82444-salvatorii-smurd-din-r-moldova-delegati-in-romania-mesaj-pentru-romanii-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului.html

Lasă un răspuns