Victor Chirilă, președintele Asociației pentru Politică Externă, ar fi candidatul agreat în calitate de ambasador al Republicii Moldova în România transmite deschide.md, cu referire la anumite surse parlamentare.
Potrivit sursei citate, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului de la Chișinău urmează să examineze, astăzi, un aviz consultativ pentru candidatura agreată în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al R. Moldova în România.
Victor Chirilă are experiență în domeniul diplomației de peste 25 de ani. Anterior, el a deținut și mai multe funcții în cadrul Ministerului de Externe, cum ar fi șef-adjunct al Direcției integrare europeană (1998-2001), șef de cabinet (2001), consilier în cadrul Ambasadei R. Moldova în SUA (2001-2004).
De asemenea, Victor Chirilă a fost consilier al prim-ministrului Vlad Filat pentru politică externă (2011-2012).
Preluat: https://infoprut.ro/82352-cine-ar-putea-fi-noul-ambasador-al-r-moldova-in-romania.html