Rusia, supărată că Ucraina a pus piciorul în prag în cazul mașinilor cu numere transnistrene: „Măsurile de blocadă vor avea impact negativ asupra procesului de soluționare a conflictului de pe Nistru”

„Măsurile de blocadă impuse de Kiev împotriva Transnistriei vor avea cel mai negativ impact asupra procesului de soluționare a conflictului de pe Nistru”. Avertizările se regăsesc într-o reacție a Ministerului rus de Externe după ce Ucraina a interzis intrarea pe teritoriul său a mașinilor cu numere transnistrene.

Astfel, Moscova a criticat dur decizia autorităților de la Kiev, arătându-se nemulțumită de faptul că, începând cu 1 septembrie, accesul în traficul rutier internațional este asigurat doar pentru mijloacele de transport din regiunea transnistreană care dispun de plăci de înmatriculare ale Republicii Moldova și de plăci de model neutru, însoțite de autocolantul „MD”.

„Ucraina a închis accesul pe teritoriul țării pentru vehiculele transnistrene fără așa-numitele „numere neutre”, al căror număr real, apropo, este acum de multe ori mai mic decât nevoile a 120 de mii de proprietari de mașini de pe malul stâng al Nistrului. Această mișcare revoltătoare a Kievului lovește în interesele tuturor locuitorilor din regiune, inclusiv a zecilor de mii de cetățeni ucraineni”, se arată în reacția Ministerului de Externe din Rusia.

Totodată sursa a avertizat că „măsurile de blocadă impuse de Kiev împotriva Transnistriei vor avea cel mai negativ impact asupra procesului de soluționare a conflictului de pe Nistru, anulând toate eforturile de restabilire a dinamicii sale pozitive”. 

Facem apel către Kiev să respecte cu strictețe obligațiile sale internaționale în domeniul drepturilor și libertăților omului și către structurile internaționale, în primul rând către Uniunea Europeană, să ofere o evaluare adecvată a deciziei luate de partea ucraineană”, a mai subliniat Ministerul de Externe de la Moscova.

În realitate, Moscova este cea care nu-și respectă obligațiile internaționale în raport cu regiunea transnistreană a R. Moldova. Rusia a fost condamnată de mai multe ori la CtEDO pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană și are de achitat prejudicii în valoare de zeci de mii de euro. De asemenea, armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, așa cum urma să o facă în urma angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul, în 1999.

Amintim că, la începutul acestui an, autoritățile de la Chișinău și cele de la Kiev au convenit că, până la 1 septembrie 2021, șoferii automobilelor din stânga Nistrului trebuie să își schimbe plăcuțele de înmatriculare transnistrene cu cele neutre cu inscripția „MD” pentru a putea călători în Ucraina.

La sfârșitul lunii august, Guvernul R. Moldova a solicitat Ucrainei să prelungească termenul respectiv până la 10 ianuarie 2022, însă partea ucraineană ar fi refuzat. Ulterior, Serviciul de Stat al Poliției de Frontieră din Ucraina a anunțat că șoferii care au mașini cu numere de înmatriculare în regiunea transnistreană nu mai pot circula pe teritoriul acestui stat.

Preluat: https://infoprut.ro/80693-rusia-suparata-ca-ucraina-a-pus-piciorul-in-prag-in-cazul-masinilor-cu-numere-transnistrene-masurile-de-blocada-vor-avea-impact-negativ-asupra-procesului-de-solutionare-a-conflictului-de-pe.html

Lasă un răspuns