Președintele Klaus Iohannis, la Chișinău: România rămâne cel mai apropiat și cel mai sincer prieten al R. Moldova

România a fost și rămâne cel mai apropiat și cel mai sincer prieten al Republicii Moldova. Asigurările au venit din partea lui Klaus Iohannis, președintele României, după o reuniune multilaterală la nivelul șefilor de stat prezenți, astăzi, la Chișinău, cu ocazia aniversării celor 30 de ani de la declararea Independenței Republicii Moldova.

„Tot astăzi sărbătorim 30 de ani de la stabilirea relațiilor noastre diplomatice, România fiind primul stat din lume, care a recunoscut independența R. Moldova. De altfel, România și Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură și istorie. Mă aflu la Chișinău, astăzi și pentru a reconfirma angajamentul ferm și amplu al României în sprijinul proceselor de reformă și de integrare europeană asumate de autoritățile din RM. În toată această perioadă, România a fost cel mai apropiat și cel mai sincer prieten al R. Moldova. Am onorat de fiecare dată în mod consecvent angajamentele asumate în beneficiul direct al cetățenilor R. Moldova. Am depus mereu eforturi consistente pentru a veni în sprijinul dezvoltării și modernizării R. Moldova și am acționat pentru a menține Republica Moldova, ca prioritate pe agenda UE”, a subliniat președintele României.

Potrivit oficialului, implementarea rapidă a reformelor necesare și așteptate de societate, va aduce avantaje substanțiale cetățenilor și va genera o nouă dinamică pozitivă în relația R. Moldova cu UE.

Ne aflăm într-un moment deosebit de favorabil și pentru relațiile noastre bilaterale. România rămâne și în viitor partenerul cel mai apropiat al R. Moldova. Am avut o cooperare foarte bună cu doamna președinte, iar acum cu un nou Guvern și un nou Parlament, eforturile noastre și rezultatele lor în beneficiul cetățenilor R. Moldova vor fi substanțiale. Avem acum oportunitatea unei cooperări aprofundate și conjugate la nivel prezidențial, parlamentar și guvernamental pentru luarea deciziilor necesare avansării agendei bilaterale precum și a parcursului european al R. Moldova”, a mai punctat Klaus Iohannis.

Totodată, președintele României a mai menționat că a discutat pe larg cu omologul său din Republica Moldova despre accelerarea proiectelor bilaterale menite să conecteze acest stat cu spațiul UE.

La reuniunea multilaterală desfășurată astăzi, 27 august 2021, la Chișinău, au participat președinții R. Moldova, României, Poloniei și Ucrainei, care au discutat inclusiv despre situația de securitate regională, cooperarea în cadrul inițiativelor regionale și viitorul Parteneriatului Estic.

Preluat: https://infoprut.ro/80492-presedintele-klaus-iohannis-la-chisinau-romania-ramane-cel-mai-apropiat-si-cel-mai-sincer-prieten-al-r-moldova.html

Lasă un răspuns