Cine face parte din Biroul permanent al Parlamentului de la Chișinău

Astăzi, a fost constituit Biroul permanent al Parlamentului de la Chișinău, care include 12 membri, între care, din oficiu, președintele și vicepreședinții Legislativului.

Astfel, din Biroul permanent fac parte Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova și vicepreședinții Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, dar și mai mulți reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare.

Respectiv, Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea și Dan Perciun sunt cei care reprezintă Partidul Acțiune și Solidaritate în Biroul permanent al Parlamentului. Vasile Bolea și Corneliu Furculiță sunt reprezentanții fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, iar Denis Ulanov este delegatul fracțiunii Partidului Șor.

Biroul permanent este organul de lucru al Parlamentului de la Chișinău și se formează, ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor parlamentare. Componența numerică și nominală a Biroului permanent a fost stabilită prin Hotărârea Parlamentului, la propunerea fracțiunilor parlamentare. După adoptarea Hotărârii de constituire, Biroul permanent s-a întrunit, astăzi, în prima sa ședință.

Preluat: https://infoprut.ro/79453-cine-face-parte-din-biroul-permanent-al-parlamentului-de-la-chisinau.html

Lasă un răspuns