Alexandru Solovei, sportiv din Republica Moldova, discipolul Clubului Sportiv Heracle din Timișoara, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Lupte pentru cadeți.
„Alexandru Solovei a devenit campion mondial! În finala categoriei 71 de kilograme a Campionatului Mondial de Lupte pentru cadeți de la Budapesta, el l-a învins, în urmă cu puțin timp, pe iranianul Alireza Morad Abdevali, scor 2-1. Așadar, după ce sportivul nostru a cucerit în luna iunie laurii europeni, iată-l devenind acum cel mai bun luptător de greco-romane din lume la categoria sa de vârstă şi de greutate!”, a anunțat Clubul Sportiv Heracle.
Totodată, luptătorul Alexandru Solovei, care a reprezentat Republica Moldova, a fost felicitat și de președintele Maia Sandu.
„Dragă Alexandru, felicitări și mult succes în continuare! Victoria ta este dovada faptului că munca se răsplătește. Exemplul tău va inspira alți tineri să se avânte în competiția sportivă și să ducă demni numele țării noastre în lume. Îți mulțumim pentru efort, perseverență și pentru bucuria de a fi mândri de Moldova”, declarat președintele R. Moldova.
Menționăm că în finala categoriei 71 de kilograme, stilul greco-romane, a Campionatul Mondial de Lupte pentru cadeți, ce s-a desfasurat la Budapesta, sportivul l-a invins pe iranianul Alireza Morad Abdevali cu scorul de 2-1.
În semifinale, Alexandru Solovei, reprezentând Republica Moldova, l-a depașit pe bulgarul Dimitar Stoyanov Rachev (7-0), în sferturi a trecut de kazahul Islam Yevloyev (3-1), iar in optimi a inregistrat o victorie impotriva luptătorului estonian Georg Kristerson (4-0).
În iunie 2021, Alexandru Solovei, a devenit campion european la lupte greco-romane la cadeţi. Atunci, sportivul de 17 ani l-a învins în finală pe reprezentantul Turciei.