Ajutoarele umanitare venite din România, nu au fost pentru autoritățile de la Chișinău, ci pentru cetățenii R. Moldova. Declarația a fost făcută de Ana Guțu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, care a precizat că sprijinul de la București care va fi oferit în continuare basarabenilor nu va mai fi coordonat de guvernanții de la Chișinău, ci de DRRM.
„Ne propunem foarte clar să susținem cooperarea descentralizată. Asta înseamnă să mergem în comunități, primării concrete și la cetățeni. Acolo unde spre că vom reuși să implementăm, proiecte infrastructurale mari cu sprijinul Guvernului României, dar și al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare. Aceste ajutoare nu vor mai fi cum s-a făcut până în prezent, foarte des. Se dădeau bani Guvernului Filat, Guvernului Plahotniuc, se dădeau autobuze şcolare, care erau repartizate în nu ştiu care primării pe criterii partinice. Vor fi proiecte gestionate din România pentru comunităţile din Republica Moldova”, a explicat Ana Guțu într-o emisiune de la Jurnal TV
Sursa a precizat că această decizie este cauzată și de faptul că la Chișinău nu există o administrație publică centrală, o majoritate, o putere clară care să vrea să implementeze Acordul de Asociere cu UE și angajamentele asumate – independența justiției și a instituțiilor de stat.
Amintim că pe 27 mai 2020, în Republica Moldova a ajuns un nou lot de materiale sanitare donate din România. Zece tone de dezinfectat au fost redirecționate la Cahul, iar alte zece au ajuns la Strășeni.