Pavel Voicu, ministrul de Interne de la Chișinău, este suspectat că face ilegal agitație electorală în favoarea socialiștilor lui Dodon, îndemnându-i pe polițiști să voteze Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, în schimbul promovării în funcție.
Cel puțin acest fapt reiese dintr-o înregistrare audio publicată de presa de la Chișinău, care ar fi fost făcută în cadrul unei întâlniri a angajaților MAI cu Pavel Voicu.
Potrivit informațiilor publicate pe punctul.md, ministru de Interne de la Chișinău ar fi întreprins un șir de vizite la subdiviziunile MAI din R. Moldova, în cadrul cărora i-ar fi îndemnat pe angajații instituției să voteze PSRM, iar în schimbul susținerii oficialul ar fi promis avansări în funcție.
„Sunt un ministru care a fost propus de socialiști și președintele a propus candidatura mea, și a acceptat-o prim-ministru. Dar o să vedeți foarte bine, dați să susținem Partidul Socialiștilor, că ei m-au delegat pe mine ca ministru, și dacă eu voi fi ministru, lucrurile o să meargă tot așa mai departe, poate o să și avansați. Dat fiind știți, că iată mâine-poimâine eu voi veni șef înapoi”, a declarat Pavel Voicu conform înregistrării respective.
Aceeași sursa mai scrie că discuția în cauză ar fi avut loc cu ușile închise cu „mai marii” din Ministerul de Interne de la Chișinău.
Amintim că, la începutul lunii mai, PSRM în frunte cu Igor Dodon și PCRM condus de Vladimir Voronin, au decis să participe la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie în cadrul unui bloc electoral.