De Ziua Universală a iei, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a fost vernisată o expoziție numită „Arta cămășii cu altiță”, care a inclus și piese din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova.
La eveniment au participat Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din Guvernul României și ministrul-consilier Emil Jacota, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la București.
„Oriunde s-ar afla, milioane de români poartă cu mândrie ia, păstrând astfel România în suflet și făcând cunoscute în afara granițelor țării tradițiile și obiceiurile noastre strămoșești. Cămașa tradițională românească este unul dintre multele elemente de cultură și tradiție care unesc românii de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului pentru relația cu R. Moldova din Guvernul României.
Expoziția are loc în contextul susținerii și promovării dosarului multinațional „Cămașa cu altiță-element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, cu scopul înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO și a fost organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România și cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Ziua de 24 iunie este recunoscută oficial, începând cu anul 2013, ca Ziua Universală a iei, iar evenimentul este marcat în peste 50 de state de pe șase continente.