Ministrul de Externe al României, despre deciziile luate la Summitul NATO privind Republica Moldova

Susținerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova, constituie unul dintre obiectivele importante pe care România le susține constant în cadrul Alianței. Declarații în acest sens au fost făcute de Bogdan Aurescu, ministru de Externe de la București. 

Potrivit diplomatului, România a ieșit întărită după Summitul NATO. „În primul rând, pentru că însăși Alianța a ieșit întărită. Apoi, pentru că s-a decis consolidarea în continuare a posturii de descurajare și apărare, inclusiv prin măsuri care vor contribui la o mai bună apărare a Flancului Estic, inclusiv a regiunii Mării Negre. Am ieșit întăriți și pentru că, inclusiv grație eforturilor noastre, liderii aliați sunt tot mai conștienți și atenți față de provocările de securitate din regiunea noastră, iar Marea Neagră este un subiect aflat constant pe radarul politic și militar al Alianței, ceea ce este reflectat și în documentele Summitului”, a menționat Bogdan Aurescu,

Printre altele, ministrul de Externe a remarcat și un alt fapt important pentru România și, anume, că s-a decis dezvoltarea în continuare a parteneriatelor Alianței.

În primul rând cu UE, dar și a sprijinului acordat partenerilor estici, Georgia, Ucraina și Republica Moldova. Mesajele transmise de lideri și limbajul din Declarația finală a Summit-ului, privind sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova, susținerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova, constituie obiective importante, pe care România le susține constant în cadrul NATO și care vin în sprijinul acestor state și al securității regionale și euroatlantice.

În plus, acest Summit a reafirmat importanța politicii ușilor deschise, un proces amplu, care are ca rezultat integrarea unor noi membri NATO și ține cont de specificul fiecărui partener care urmărește să devină parte la Tratatul de la Washington”, a mai punctat șeful diplomației române într-un interviu pentru g4media.ro.

Amintim că șefii de stat și de guvern, care au participant, luni, 14 iunie 2021, la Summit-ul NATO de la Bruxelles s-au angajat să susțină reformele democratice din Republica Moldova și au reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, Georgiei și R. Moldova, în granițele lor recunoscute internațional.

Preluat: https://infoprut.ro/78120-ministrul-de-externe-al-romaniei-despre-deciziile-luate-la-summitul-nato-privind-republica-moldova.html

Lasă un răspuns