Fie că fac parte din comunitățile de români din vecinătatea granițelor țării, fie că sunt plecați la muncă, la studii ori s-au stabilit definitiv în alte locuri decât țara lor natală, credincioșii ortodocși români se află în grija Bisericii pe toate meridianele globului pământesc, notează Basilica.ro.
Patriarhul Daniel a ales câțiva sfinți ca ocrotitori spirituali ai diasporei românești pentru că au purtat aceeași cruce a trăirii printre străini, iar mormintele lor se află în afara României. Ei sunt în mod deosebit rugători pentru poporul român şi ocrotitori ai românilor plecaţi printre străini, a subliniat acesta.
Sfântul Ioan Casian are mormântul la Marsilia, în Franţa. Sfântul Dionisie Exiguul, părintele erei creştine, este înmormântat undeva în Italia, nu se ştie precis locul. Sfântul Ioan Iacob, numit şi Noul Hozevit, are moaştele la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Hozeva, Israel.
„Toţi sfinţii români sunt ocrotitori ai românilor din afara României, dar am ales pentru această icoană trei cuvioşi care au o istorie şi o experienţă deosebită”, a explicat Preafericirea Sa vorbind despre viețile celor trei.
Sf. Ioan Casian (28/29 februarie)
Sfântul Ioan Casian este „un părinte al Bisericii nedespărţite”, a spus Părintele Patriarh referindu-se la faptul că acest cuvios a trăit înainte de Marea Schismă (1054). S-a născut în părţile Casimcei din nordul Dobrogei (pe atunci, Sciţia Mică) în jur de anul 360.
Cuviosul Ioan Casian a fost unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai literaturii și monahismului creștin din sec. IV și V. El este cinstit ca sfânt și de romano-catolici.
Cunoştea foarte bine limba latină, pentru că provenea din populaţia daco-romană din Dobrogea. Dar, în acelaşi timp, a cunoscut foarte bine şi limba greacă. A călătorit în Egipt şi în părţile Răsăritului şi apoi s-a stabilit în Galia, Franţa, şi a întemeiat două mănăstiri la Marsilia. A elaborat mai multe scrieri duhovniceşti, mai ales pentru monahi.
Sf. Dionisie Exiguul (01 septembrie)
„Dionisie Exiguul, un alt dobrogean, a trăit un secol mai târziu şi a fost printre cei mai învăţaţi oameni ai timpului său. A fost consilier pentru 10 papi la Roma, a organizat biblioteca Bisericii Romane şi a cerut Papei Ioan, pe la anul 530, să nu se mai numere anii de la întemeierea Romei sau din timpul lui Diocleţian, ci de la Naşterea lui Hristos”, a amintit Patriarhul României.
„Acest român dobrogean cunoştea atât de bine limba greacă şi limba latină, încât ţinea în faţă un text în limba greacă şi vorbea în latină sau invers, atât de repede şi atât de cursiv traducea. Sfântul Dionisie Exiguul a fost un erudit, dar în acelaşi timp a fost şi unul dintre cei mai postitori şi nevoitori călugări”.
Deși era foarte învăţat, cunoştea foarte bine ştiinţele vremii sale, Sfântul Dionisie era foarte smerit. Postea mult, se ruga mult, dar nu judeca pe nimeni, a menționat Patriarhul.
Și acest sfânt străromân este cinstit atât atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Romano-Catolică.
El însuși s-a numit, din smerenie, Dionisie ‹Exiguul›. „Acest cuvânt a fost tradus drept ‹cel smerit›, dar el nu şi-a spus sieşi că este smerit, deoarece ar fi putut părea o mândrie a smereniei. ‹Exiguul› înseamnă în limba latină ‹cel neînsemnat, fără mare importanţă›”.
Când Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinţilor, i-a păstrat numele aşa cum l-a dorit el, ‹Exiguul›.
Sf. Ioan Iacob (05 august)
În centrul icoanei Anului Omagial 2021 apare un sfânt care a trăit în secolul trecut. În această reprezentare el ține un pergament pe care scrie: „Fii pribegi ai ţării mele,/ Necăjiţi printre străini,/ Nu uitaţi menirea voastră/ De români şi de creştini”.
„Prin acest îndemn, el îi cheamă pe toţi românii care se află printre străini să nu-şi piardă identitatea de neam şi de credinţă”, a semnalat Patriarhul.
Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crainiceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Ilie. Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunica sa Maria, iar mai apoi de unchiul său Alecu Iacob, care l-a ajutat să continue gimnaziul şi liceul.
În anul 1933 a intrat în obştea Mănăstirii Neamț, condusă atunci de viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu, unde peste trei ani a fost călugarit cu numele Ioan.
Mai târziu a plecat în Ţara Sfântă. A trăit mai întâi ca pustnic, iar după doi ani a intrat în Mănăstirea „Sfântul Sava”. În anul 1947 a fost hirotonit preot şi instalat ca egumen al Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezatorul” de pe Valea Iordanului, unde a rămas până în anul 1952.
Ultimii opt ani din viață i-a petrecut într-o peșteră greu accesibilă, numită Sfânta Ana, din apropierea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Acolo a murit la 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. La 20 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, i-a fost deschis mormântul unde i s-a găsit trupul plin de mireasmă. Acesta a fost așezat spre închinare în biserica Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”.