Episcopia de Bălţi a împlinit trei ani de la revenirea episcopului canonic în scaunul episcopal de la Bălţi. Cu această ocazie, PS Antonie a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra bisericii.
În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre revenirea episcopului canonic la Bălţi, ca fiind un act de dreptate pentru acest pământ şi pentru creştinii din acest spaţiu.
„Pentru ca dreptatea şi adevărul să triumfe definitiv avem de recuperat Catedrala şi reşedinţa episcopală, construite de primul episcop al Bisericii Ortodoxe Române care a păstorit la Bălţi, vrednicul de pomenire Visarion Puiu. Şi le vom recupera, pentru că sunt ale noastre”, a specificat PS Antonie.
PS Antonie a vorbit şi despre realizările din aceşti trei ani de activitate la Bălţi şi a mulţumit tuturor, preoţi şi credincioşi, pentru sprijin, jertfă şi dăruire în activitatea pastoral-misionară şi cultural-filantropică pe care o desfăşoară Episcopia de Bălţi.
PS Antonie a primit felicitări, de asemenea, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi din partea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului) a fost înfiinţată, ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, la data de 8 martie 1923. Primul ierarh care a păstorit la Bălţi a fost episcopul Visarion Puiu (1923-1935), în timpul căruia au fost construite Catedrala episcopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi reşedinţa episcopală, au fost înălţate 64 de biserici noi şi renovate 343 de lăcaşuri de cult.
Ulterior, această eparhie a fost păstorită de episcopii Tit Simedrea (1935-1940) şi Partenie Ciopron (1941-1944, în calitate de locţiitor). După instaurarea regimului sovietic în spaţiul românesc din stânga Prutului în anul 1944, eparhia şi-a încetat activitatea, fără a fi însă desfiinţată. Odată cu reactivarea structurii eclesiastice canonice din acest spaţiu – Mitropolia Basarabiei -, în anul 1992, au fost reactivate şi eparhiile sale istorice sufragane, printre care şi Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), aceasta fiind înregistrată ca persoană juridică şi parte componentă a Mitropoliei Basarabiei la Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Moldovei, prin Certificatul nr. 2017 din 17 decembrie 2004, când i s-a recunoscut şi Statutul de organizare şi funcţionare.
Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, prin hotărârea nr. 4555 din 22 octombrie 2007, înscrierea acestei eparhii în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 6 alin. 2 par. 7 poziţia 31).La dorinţa clericilor şi credincioşilor din Episcopia de Bălţi şi respectând prevederile Statutelor Mitropoliei Basarabiei şi al Episcopiei de Bălţi, precum şi în baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială a Episcopiei de Bălţi, în ziua de marţi, 15 mai 2018, a desemnat doi candidaţi eligibili pentru slujirea de Chiriarh.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din ziua de joi, 24 mai 2018, a analizat propunerea Adunarii eparhiale a Episcopiei de Bălţi, din data de 15 mai 2018, şi în urma votului exprimat a ales în scaunul vacant al Episcopiei de Bălţi pe Preasfinţitul Părinte Antonie (Anatolie) de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.
În acest fel s-a restabilit un adevăr istoric şi după 74 de ani a fost ales al patrulea episcop canonic la Bălţi.
Preluat: https://infoprut.ro/77033-episcopia-de-balti-a-serbat-trei-ani-de-la-reinfiintare.html