Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a validat participarea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele AUR Moldova, Vlad Bilețchi.
„În ciuda declarațiilor totalitare făcute de fostul nepreședinte Igor Dodon, CEC a respectat legea și a demonstrat că acolo vorbim de profesioniști care știu foarte bine să își facă treaba. Alianța pentru Unirea Românilor va participa la următoarele alegeri parlamentare cu o listă deosebită și va face ca, în data de 11 iulie, surpriza de la Chișinău să fie mai mare decât cea de la București. Avem oameni foarte buni aici, avem oameni foarte buni și în România, avem oameni extraordinari alungați de acasă de o clasă politică iresponsabilă. Toți acești moldoveni trebuie să se regăsească pe lista patriotică a Alianței pentru Unirea Românilor”, a declarat Bilețchi.
Pe 5 mai, Alianța pentru Unirea Românilor, prin copreședinții George Simion și Claudiu Târziu, dar și prin președintele AUR Moldova, a anunțat că va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
„Apelul nostru pentru alegerile din 11 iulie este de a crea o forţă românească şi o singură listă naţională, care să intre în Parlamentul de la Chişinău. Pe lângă componenta doamnei preşedinte Maia Sandu, este nevoie şi de o forţă românească şi întindem mâna către toate organizaţiile, persoanele, personalităţile, către toţi românii din Basarabia să se alăture AUR (…). Este o şansă unică de a fi prezenţi pe ambele maluri ale Prutului. În spatele meu, pentru prima oară în istorie, avem şase parlamentari basarabeni în Parlamentul României”, a declarat deputatul George Simion.Liderul senatorilor AUR din Parlamentul României, Claudiu Târziu, a precizat că formaţiunea politică din care face parte „nu este un alt partid care joacă o carte a unionismului, ci este partidul care şi-a propus să unească toate forţele unioniste, toate grupurile politice unioniste”.
În România, Alianța pentru Unirea Românilor a fost votată de circa 600.000 de români la alegerile parlamentare din decembrie 2020, la numai un an de la înființare.