125 de ani de la nașterea Majestății Sale Regina-Mamă Elena a României

Astăzi se împlinesc 125 de ani de la nașterea Reginei-Mamă Elena. Cu acest prilej va avea loc o slujbă de pomenire la Mănăstirea Cernica, transmisă în direct pe pagina Familiei Regale, de la ora 13:00. La eveniment vor lua parte Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu. Slujba de pomenire va fi oficiată de părintele protosinghel Vasile Pîrjol, starețul Mănăstirii Cernica, alături de călugări ai așezării. Cântările bisericești vor fi interpretate de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din București, sub conducerea părintelui arhidiacon Mihail Bucă.

Născută Alteţa Sa Regală principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei, la 3 mai 1896, mama regelui Mihai, a fost fiica regelui Constantin I al elenilor şi reginei Sofia, născută principesă a Prusiei. A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. A fost strănepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi stră-strănepoata ţarului Nicolae I al Rusiei.

Principesa Elena s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În anul 1940 a devenit Regina-Mamă a României. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1982, la Lausanne.

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată în anul 2019 în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Regina-Mamă Elena rămâne un simbol al Familiei Regale şi un exemplu european, nu doar prin nobleţea originii sale, ci şi prin valorile şi principiile în care a crezut întreaga viaţă. Regina reprezintă un caz unic şi pentru că a fost nepoată a patru regi, fiică a doi regi, soră a trei regi, soţie de rege şi mamă de rege, se precizează pe site-ul Familiei Regale a României.

Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea Reginei-Mamă

Preluat: https://infoprut.ro/76440-125-de-ani-de-la-nasterea-majestatii-sale-regina-mama-elena-a-romaniei.html

Lasă un răspuns