Semnal de alarmă tras de cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova

Cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova, ÎCS ,,Premier Energy” SRL, care deservește peste 900 de mii de consumatori în centrul și sudul R. Moldova, este îngrijorat în legătură cu aprobarea, în prima lectură, a proiectului de lege înaintat de socialiști, care prevede compensarea plăților la energie electrică pe perioada stării de urgență pentru toți consumatorii casnici. 

Astfel, sursa a subliniat că aceste compensații ar fi de 428 de lei pentru fiecare consumator și constituie în total aproximativ 360 de milioane de lei doar pentru consumatorii Premier Energy, din cele 532 de milioane care ar urma să fie alocate din bugetul de stat.

Acest proiect a apărut în mediul public fără discuții prealabile și nu a fost avizat de către Guvern, alte comisii parlamentare, fapt care este obligatoriu ținând cont de impactul acestuia asupra bugetului de stat, de asemenea fără o consultare cu ANRE și cu părțile afectate, dar care deja astăzi, 16 aprilie a fost discutat și votat în prima lectură în sesiunea plenară a Parlamentului. (…) Considerăm că întreruperea disciplinei de plată lunară a facturii de energie electrică nu contribuie la cultivarea unei culturi de responsabilitate a plății și gestiune eficientă a consumului individual prin economisirea de energie. Deoarece, ceea ce nu este plătit (sau pare să nu fie plătit din buzunarul propriu), nu este apreciat la justa valoare. Pe lângă crearea unui precedent, acest proiect de lege, poate crea o confuzie profundă pentru clienți, care pot fi induși în eroare de detaliile facturilor cu privire la propria datorie. În plus, în final consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior, întrucât bugetul de stat este alimentat, în cele din urmă, din contribuțiile cetățenilor sau împrumuturi care vor trebui să fie restituite”, a mai atenționat furnizorul de energie electrică.

Mai mult, sursa a mai avertizat că prin acest proiect de lege, responsabil de plată nu mai este clientul, ci statul. „Un stat care se confruntă cu un deficit bugetar drept urmare a reducerii semnificative a activității economice generale și necesitatea de a redirecționa resursele disponibile către obiective stringente, precum vaccinarea și alte măsuri complementare pentru protejarea sănătății și consolidarea sistemului de asigurări medicale. Dacă e să judecăm drept, ce este acum o prioritate – achiziționarea vaccinurilor pentru a salva vieți sau achitarea facturilor pentru energia electrică, când furnizorul nu efectuează deconectări în perioada stării de urgență?! ÎCS „Premier Energy” SRL achiziționează și achită energia electrică în avans, iar întârzierea plăților de către stat, poate afecta întreg sectorul energetic”, a mai punctat furnizorul.

Totodată, acesta este de părerea că metoda de plată a compensațiilor propusă în proiectul de lege nu este cea mai potrivită, din punct de vedere al transparenței procesului. „Sumele pentru compensarea serviciilor pentru consumul de energie electrică, dar și pentru alte servicii indispensabile, cum ar fi apă, gaz și asigurare cu căldură trebuie să fie transferate direct consumatorilor pentru ca în cele din urmă, aceștia să își achite datoria fată de operatori. Fără îndoială, este oportun și necesar ajutorul și susținerea din partea statului pentru categoriile cele mai vulnerabile ale populației, cu nevoi stringente. În concluzie, considerăm că această inițiativă, nu a fost suficient consultată cu toate părțile implicate în proces și presupune riscuri de lipsă de fonduri în întregul sistem electroenergetic din cauza unei posibile întârzieri în achitarea plăților din partea Guvernului”, a mai conchis sursa.

Amintim că astăzi, Parlamentul de la Chișinău a votat în primă lectură o inițiativa legislativă a socialiștilor care prevede compensarea plăților la energie electrică pe perioada stării de urgență pentru toți consumatorii casnici.

Astfel, cheltuielile medii lunare pentru un consumator casnic au fost calculate la suma de 214 lei moldovenești, ceea ce înseamnă 428 de lei moldovenești pentru februarie-martie.  Pentru implementarea acestuia din bugetul de stat urmează a fi alocate 532 milioane de lei moldovenești. Parlamentarii din opoziție au criticat dur proiectul respectiv, calificându-l drept populist.

Preluat: https://infoprut.ro/75926-semnal-de-alarma-tras-de-cel-mai-mare-furnizor-de-energie-electrica-din-r-moldova.html

Lasă un răspuns