Daniel Ioniță: Dacă aș putea deschide centre de vaccinare în ambasade, i-aș vaccina pe unii cetățeni ai R. Moldova contra moldovenismului primitiv

România va fi alături de Republica Moldova pe toată perioada pandemiei, iar a treia tranșă de vaccinuri din lotul umanitar de 200 de mii de doze, va ajunge la Chișinău în scurt timp. Declarații în acest sens au fost făcute de ambasadorul Daniel Ioniță care a subliniat că până în prezent România a donat 77 de mii de doze de vaccin anti-COVID și a insistat ca acestea să fie repartizate uniform în toate raioanele Republicii Moldova. 

Potrivit diplomatului, deocamdată, nu se cunoaște data exactă când va ajunge la Chișinău a treia tranșă din lotul de 200 de mii de vaccinuri anunțate anterior de președintele Klaus Iohannis, dar cert este că România își va respecta în totalitate promisiunile.

Urmează să vină etapizat. Vaccinurile promise de noi vor ține cont inclusiv de dinamica vaccinării în Republica Moldova și de disponibilitatea României. Pentru că aceste vaccinuri sunt donate Republicii Moldova din doza României, din pâinea României am tăiat o felie consistentă pe care am oferit-o cu generozitate cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de cetățenie, limbă vorbită, de faptul că iubesc sau nu România, că o vor iubi vreodată sau că desconsideră România. Absolut toți au fost puși pe același plan, dintr-un sentiment de solidaritate și de coeziune europeană. Credem că din această nenorocită pandemie trebuie și putem să ieșim doar împreună, iar Prutul nicidecum nu reprezintă o graniță, pentru că virusul nu se uită unde se află granițele în momentul de față, ci pur și simplu circulă nestingherit global”, a mai explicat  ambasadorul României la Chișinău

Fiind întrebat dacă în incinta Ambasadei sau a consulatelor din R. Moldova pot fi deschise centre de vaccinare, pentru ca deținătorii cetățeniei României să nu fie nevoiți să treacă granița pentru vaccinare, acesta a menționat că lucrul respectiv este imposibil.

Misiunile diplomatice au prerogative și responsabilități stricte care au fost definite în convențiile internaționale, practic, nu suntem centru medical. Vaccinarea este un act medical, care trebuie să fie exercitat de personal calificat. Sunt tot felul de chestiuni asociate acestui proces de vaccinare, nu este o simplă injecție, treci printr-un interogatoriu medical, completezi o fișă, după ce te-ai vaccinat, medicii poartă răspunderea stării tale de sănătate, etc. Mi-aș dori să avem în ambasadă astfel de capacități. Dar să știți, dacă aș putea deschide centre de vaccinare în ambasade, nicidecum nu i-aș vaccina pe cetățenii moldoveni contra COVID-ului, i-aș vaccina poate contra moldovenismului primitiv sau contra sentimentelor, pe care le au, la un moment dat, contra României, care sunt moștenite din perioada sovietică”, a mai spus Daniel Ioniță în cadrul unei emisiuni de la PRO TV Chișinău.

În context, ambasadorul României la Chișinău a mai adăugat că uneori aceste lucruri îl deranjează, pentru că își dă seama că astfel de sentimente sunt prezente extins în societatea respectivă. „Sigur, cetățenii încep să realizeze că România a fost, este și le va fi întotdeauna alături, în special, când lor le este greu. Însă, din păcate propaganda, dezinformarea și fake news-urile funcționează, iar nostalgia trecutului este în continuare la scara destul de largă în R. Moldova”. 

Totodată, referindu-se la sondajul BOP de la sfârșitul anului trecut, conform căruia în patru ani numărul celor care își doresc Unirea s-a dublat, Daniel Ioniță a mai spus că „oamenii au început să înțeleagă că România face ceea ce spune, este serioasă și la modul sincer și dezinteresat a acționat în folosul tuturor cetățenilor R. Moldova”.

Preluat: https://infoprut.ro/75693-daniel-ionita-daca-as-putea-deschide-centre-de-vaccinare-in-ambasade-i-as-vaccina-pe-unii-cetateni-ai-r-moldova-contra-moldovenismului-primitiv.html

Lasă un răspuns