România a actualizat lista statelor din zona galbenă pentru care este obligatorie carantina ~ InfoPrut

România a actualizat joi lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, iar Republica Moldova în continuare se regăsește printre lista țărilor respective, conform Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență din România. Astfel, persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile.

De asemnea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile.

Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

Prevederile despre carantină și excepțiile de la carantină sunt prevăzute în Hotărârea CNSU nr. 9 din 2.02.2021.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică și ia în calcul datele publicate de ECDC joi 8 aprilie.

Curaçao, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, San Marino, Ungaria, Uruguay, Estonia, Polonia, Serbia, Iordania, Bermuda, Wallis and Futuna, Andorra, Muntenegru, Aruba, Cehia, Franța, Bahrain, Suedia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia si Herţegovina, Slovenia, Kosovo, Cipru, Isle of Man, Liban, Olanda, Turcia, Palestina, Croația, Belgia, Seychelles, Republica Moldova, Chile, Austria, Italia, Monaco, Luxemburg, Ucraina, Brazilia, Puerto Rico, Armenia, Kuweit, Africa de Sud**.

România a înregistrat până în prezent 993.613 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 890.528 tratate și vindecate și 24.733 de decese.

Preluat: https://infoprut.ro/75692-romania-a-actualizat-lista-statelor-din-zona-galbena-pentru-care-este-obligatorie-carantina.html

Lasă un răspuns