Republica Moldova, aproape de starea de urgență. Ce restricții vor să impună autoritățile de la Chișinău

Sergiu Litvinenco și Radu Marian, deputații ai Partidului Acțiune și Solidaritate, au făcut public proiectul de hotărâre al Parlamentului de la Chișinău pentru instituirea stării de urgență, elaborat de socialiști.

Documentul respectiv prevede instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, mai exact de la 1 aprilie până la 30 mai.

De asemenea Comisia pentru Situații Excepționale ar urma să emită dispoziții privind instituirea unui regim special de intrare și ieșire din R. Moldova, a unui regim special de circulație, de carantină și de lucru în toate entitățile. Pe perioada stării de urgență ar putea să fie interzise toate întrunirile și manifestațiile publice în masă.

Totodată, socialiștii mai propun raționalizarea consumului de alimente și produse de strictă necesitate. Statul va avea totodată dreptul să efectueze rechiziții de bunuri și să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicații.

Parlamentarii PAS au criticat dur proiectul respectiv, subliniind că vor depune toate eforturile pentru a bloca această intenție a majorității PSRM-Șor.

„Stare de urgență” pentru salvarea frăției penalilor PSRM-Șor! Iată mai jos hârțoaga socialistului Bolea prin care se introduce așa numita „stare de urgență” pentru termen maxim de 60 de zile. Textul nu menționează nicio restricție suplimentară și mai important, nicio măsură adițională de susținere a business-ului sau a populației. Nu există nicio informație despre ce anume vrea să facă guvernul în timpul stării de urgență. Este clar că această hotărâre nu este nimic altceva decât o încercare disperată de a întârzia dizolvarea inevitabilă a acestui Parlament. (…) Consiliul Suprem de Securitate a propus anterior restricții adiționale pentru două săptămâni, dar acompaniate de suport pentru populație.  Noi suntem gata să susținem o astfel de abordare”, a punctat Radu Marian.

La rândul său, și deputatul Sergiu Litvinenco a remarcat că în document nu există nicio „măsură concretă sau compensatorie pentru oameni, așa cum prevede legea”.

Amintim că marți, 30 martie, Guvernul interimar de la Chișinău a solicitat Parlamentului să instituie stare de urgență, în contextul situației pandemice grave din Republica Moldova. Iar astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul la proiectul de Hotărâre privind declararea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova.  Acesta urmează a fi prezentat în ședința plenară a Parlamentului de la Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/75370-republica-moldova-aproape-de-starea-de-urgenta-ce-restrictii-vor-sa-impuna-autoritatile-de-la-chisinau.html

Lasă un răspuns