Ministerul de Externe de la Chișinău a luat notă cu surprindere de comunicatul Ministerului Afacerilor Externe de la București și a prezentat mai multe precizări referitor la expirarea Acordului de asistență tehnică și financiară de 100 milioane de euro oferită de România.
Potrivit sursei, cel de-al șaselea Protocol pentru prelungirea Acordul de asistență financiară nerambursabilă de 100 milioane de euro din partea României a fost aprobat de Guvernul R. Moldova la 11 februarie 2019, iar solicitările repetate ca partea română să semneze actul ar fi fost lăsate fără răspuns o perioadă. După care s-a dorit modificarea Protocolului, iar odată cu demisia Guvernului Chicu, Executivul demisionar nu a mai fost în drept să semneze Protocolul 6.
„Inițiativa de încheiere a celui de-al șaselea Protocol adițional (Protocolul 6) aparține părții române, textul acestuia fiind prezentat oficial de partea română la 18 decembrie 2018. Guvernul Republicii Moldova a acceptat acest proiect, iar pe 11 februarie 2019 a aprobat în ședință de Guvern semnarea lui în forma propusă de România, fapt despre care a fost în mod oficial informată partea română. Totodată, în perioada februarie 2019 – iulie 2020 autorităților de la București le-au fost transmise repetate solicitări pentru semnarea textului convenit al Protocolului 6”, se mai arată într-un comunicat de presă al MAE.
Sursa mai susține că suplimentar corespondenței oficiale, subiectul a fost abordat la întâlnirile bilaterale dintre oficialii de la București și cei de la Chișinău.
Ministerul de Externe de la Chișinău a mai precizat că necesitatea semnării Protocolului 6 a fost inclusă drept obiectiv distinct în Foaia de Parcurs, elaborată în cadrul reuniunii de la București a Grupului de lucru interministerial mixt moldo-român, desfășurată la 23 iulie 2019. Ulterior, Foaia de Parcurs a fost semnată la Chișinău cu ocazia vizitei ministrului de externe al României. „Spre regret, începând cu toamna anului 2019, partea română a evitat să ofere un răspuns concludent referitor la perspectiva realizării obiectivelor incluse în Foaia de parcurs, printre acestea figurând inclusiv semnarea Protocolului 6”.
Mai mult, instituția susține că partea română a prezentat la 16 noiembrie 2020 un alt proiect de Protocol „Se prevedea completarea Acordului cu unele condiționalități politice, care nu se regăsesc în nici un tratat bilateral încheiat de R. Moldova, propunându-se, astfel, crearea unui precedent”.
Potrivit sursei, noul proiect de Protocol a fost supus unei noi proceduri de avizare în vederea adoptării de către Guvern a unei noi hotărâri de aprobare a semnării Protocolului dat. În cele din urmă, în februarie 2021, partea moldovenească a prezentat părții române propunerile pentru semnarea tratatului.
„Din păcate, partea română a respins propriul proiect prezentat în decembrie 2018, a refuzat orice discuții sau negocieri pe textul de compromis propus în februarie 2021 de partea moldovenească și a insistat pe semnarea Protocolului exclusiv în forma prezentată de România în noiembrie 2020”, a notat Ministerul de Externe.
În rezultat, în cadrul consultărilor bilaterale din 15 martie curent s-a constatat că semnarea și ratificarea Protocolului 6 în ultima versiune propusă de partea română putea să aibă loc doar până pe 23 decembrie 2020 – data demisiei Guvernului Chicu. Aceasta în condițiile în care, Guvernul demisionar nu are dreptul să încheie tratate internaționale. „Ambele părți au subliniat existența reciprocă a bunelor intenții și a dorinței continuării acordării de către România și, respectiv, recepționării de către R. Moldova a asistenței financiare nerambursabile. În acest sens, partea română a informat despre intenția de a elabora și prezenta un nou proiect al Acordului privind asistența tehnică și financiară nerambursabilă, care ar urma să substituie Acordul din anul 2010”, a mai punctat Ministerul de Externe de la Chișinău.
Totodată, instituția a reiterat recunoștința Republicii Moldova pentru valoroasa asistență acordată pe parcursul anilor de către România și a exprimat deschiderea și disponibilitatea de a supune procedurilor interne proiectul unui nou Acord moldo-român de cooperare.
Amintim că Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, a expirat duminică, la zece ani de la intrarea sa în vigoare.
Ministerul de Externe de la București a explicat că, în pofida demersurilor sale repetate pentru a ratifica documentul în forma propusă de România în timp util, pentru a evita ieșirea din vigoare a acordului, Guvernul de la Chișinău a transmis un răspuns abia în 26 februarie, constând „într-un proiect de text care se îndepărtează de propunerea părții române”.