Echipamentele medicale donate de UE şi OMS pentru R. Moldova au ajuns şi în regiunea transnistreană ~ InfoPrut

Spitalele din regiunea transnistreană au primit 20 de concentratoare de oxigen şi materiale de întreţinere a acestora, precum şi 100 de pulsoximetre, care fac parte din lotul de asistenţă oferit pentru Republica Moldova de către Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană.

Echipamentul medical a fost livrat în Republica Moldova graţie sprijinului financiar şi tehnic al Uniunii Europene şi a Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, în cadrul proiectului comun – „Solidari pentru Sănătate” – iniţiativă de combatere a pandemiei COVID-19 în statele Parteneriatului Estic.

Anterior, instituţiile medicale din regiunea transnistreană au primit drept asistenţă umanitară şi echipamente de protecţie individuală: măşti medicale, respiratoare, ochelari şi halate de protecţie, doze de vaccin anti COVID-19, ş.a.

Abordarea umanitară de acest gen va continua şi mai departe, reieşind din recomandările OMS şi obligaţiile pozitive ale statului Republica Moldova faţă de cetăţenii săi de pe întreg teritoriul ţării.

Preluat: https://infoprut.ro/75199-echipamentele-medicale-donate-de-ue-si-oms-pentru-r-moldova-au-ajuns-si-in-regiunea-transnistreana.html

Lasă un răspuns