Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău, 100 ani de la fondare ~ InfoPrut

Pe 6 octombrie se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu statut de teatru naţional. Înfiinţarea instituţiei a fost influenţată de mai multe iniţiative venite din partea unor personalităţi ale culturii române şi a unor instituţii de cultură.

Potrivit Moldpres, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menţionat că efectele activităţii teatrului românesc la Chişinău devin vizibile după cinci ani. Succesul a fost determinat şi de faptul că timp de două stagiuni, din 1924 până în 1926, instituţia a fost condusă de Ludovic Dauş, dramaturg, poet şi senator. El cunoştea atmosfera culturală din Chişinău, iar ca manager şi-a propus nu numai să consolideze trupa, dar şi să formeze un teatru conceput ca o instituţie care nu putea fi gândită în scopuri de profit financiar, ci, în exclusivitate, ca o instituţie cu misiune publică.

Decis să atragă spectatorul tânăr, să fie atractiv atât pentru români, cât şi pentru alolingvi, Dauş a optat pentru un repertoriu clasic universal, inclusiv cu texte din autori ruşi. A renunţat la practica de a juca în decoruri şi costume vechi, luate de la teatrele naţionale din Bucureşti sau Iaşi, a investit în scenografie bogată, mizând pe spectacole „de costum”, adică istorice.

„Astfel, deschiderea stagiunii 1924-1925 s-a făcut cu „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Rolurile titulare, cel al lui Ştefan cel Mare şi al Doamnei Maria au fost interpretate de cunoscuţii actori de la Iaşi, Vasile şi Irina Leonescu. A fost cu adevărat spectaculos: palatul domnesc pictat în frumoase decoruri noi, costume de epocă şi bineînţeles monologul lui Ştefan cel Mare rostit magistral”, a subliniat directorul teatrului.

Până la sfârşitul anului s-au jucat alte cincisprezece premiere între care: „Akim” de Victor Eftimiu, Lulu Popescu de Ion Minulescu, „Fiul pădurilor” de Friedrich Halm, „Hoţii” de Schiller, „Doctorul fără voie” de Moliere, „O cerere în căsătorie” de Cehov, „Femeia îndărătnică” şi „Othello” de Shakespeare.

De un enorm succes de public s-a bucurat „Gelozia” de Mihail Arţibaşev. Scrisă înainte de Primul Război Mondial, bine structurată şi cu o intrigă palpitantă, drama lui Arţibaşev fusese jucată de toate trupele ruseşti, iar prin subiectul său, despre suferinţele unor intelectuali dezamăgiţi de condiţia socială degradantă, atingea punctele nevralgice ale refugiaţilor ruşi din Chişinău. Interesul era cu atât mai mare cu cât rolul principal era interpretat de Maria Cosmacevscaia, actriţă talentată şi inteligentă, adorată deopotrivă de ruşi şi români.

„Despre această personalitate emblematică a Teatrului Naţional de la Chişinău vom vorbi în unul din episoadele următoare. Ziarul „Rampa” descria impactul acelui spectacol în felul următor: „Piesa a avut un deosebit succes, graţie unei interpretări din cele mai reuşite. În sala arhiplină, se găseau numeroase persoane din clasele culte ale populaţiei minoritare care s-au grăbit să manifeste satisfacţiunea dumnealor pentru instinctul fin cu care artiştii români surprind şi înţeleg cele mai misterioase cute ale sufletului slav”.

Publicul venea la spectacol, căci acesta răscolea amintiri comune şi reunea în sală grupuri de spectatori, eterogeni din punctul de vedere al identităţii etnice, care împărtăşeau sentimente neomogene faţă de administraţia română, dar pe care sala de spectacol îi reunea într-o emoţie artistică comună, cu un text rusesc, rostit pe o scenă românească. Teatrul este o artă a emoţiilor şi a inteligenţei, care se trăieşte pe viu şi are puterea de a trezi spiritul şi de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău își începe istoria în octombrie 1920, atunci când primul teatru stabil de expresie română în Basarabia a fost înființat din inițiativa unui grup de fruntași ai vieții publice locale de epocă în frunte cu Sergiu T. Niță, ministru al Basarabiei în guvernul României, Ștefan Ciobanu, membru al academiei Române, scriitorii: Nicolae N. Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici și regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu.

Denumirea legată de numele lui Mihai Eminescu îi este oferită din anul 1988, iar din iulie 1994, în urma unui concurs de creație, este oficializat ca Teatru Național.

În anul 1994, teatrul devine Național „M. Eminescu”, titlu care onorează, dar și obligă. O nouă perioadă a debutat când trupa teatrului a fost revigorată cu forțe actoricești tinere, foști absolvenți ale prestigioaselor școli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iași, Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/74464-teatrul-national-mihai-eminescu-din-chisinau-100-ani-de-la-fondare.html

Lasă un răspuns