Ion Ceban mulțumește României pentru proiectele dezvoltate la Chișinău ~ InfoPrut

La Chișinău urmează să vină mai multe delegații din România pentru schimburi de experiență și inițierea unor proiecte comune cu municipalitatea, a anunțat primarul general al Capitalei, Ion Ceban, care se află în aceste zile în România, într-o vizită de lucru.

„Urmează, în timpul apropiat, la Chișinău, să primim delegații din România pentru diferite schimburi de experiență, proiecte comune. Astăzi avem proiecte comune foarte multe, pentru ce mulțumim părții române și nemijlocit sectoarelor, sau localităților cu care avem nemijlocit aceste proiecte în curs de implementare sau implementate deja”, a declarat Ceban în cadrul ședinței de la Primărie.

Edilul a mai anunțat că, în timpul vizitei sale de lucru în România, a avut întrevederi cu reprezentanți ai asociației City Managerilor, asociația municipiilor din România, asociația City-Managerilor din Europa și regiune.

La fel, reprezentanții Primăriei Chișinău au avut întrevederi cu reprezentanții primăriilor sectoarelor municipiului București, cu care urmează să stabilească anumite proiecte de colaborare.

Totodată, reprezentanții municipiului Chișinău au avut discuții, în cadrul unei platforme comune, cu primari din Buzău, Suceava, Iași, Hunedoara, Oradea, dar și alte orașe. Cu acește orașe, Chișinăul urmează să semneze un acord pe linie multilaterală, dar și să inițieze activități comune pe linie bilaterală cu mai multe localități.

Primarul capitalei a mai anunțat că a mers în vizită la Parcul De Autobuze din Brașov, pentru a vedea transportul nou care circulă în municipiu, dar și pentru „tentativele de procurare a transportului de mâna a doua, în timp ce există o licitație la Chișinău de procurare a 100 de autobuze”.

Există un Protocol de înfrăţire dintre Chişinău şi Bucureşti, semnat la 4 noiembrie 1999, Protocol de înfrăţire între municipiul Chişinău şi municipiul Iaşi, 24 ianuarie 2008, Protocol de cooperare între municipiul Alba Iulia şi municipiul Chişinău, 1 decembrie 2011.

Printre proiectele dezvoltate la Chișinău în care a investit România se numără renovarea Sălii cu Orgă, renovarea Parcului „Alunelul”, renovarea scărilor din parcul „Valea Morilor”, renovarea mai multor grădinițe din municipiu, renovarea Muzeului de Artă, precum și renovarea mai multor secții de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău și altele.

Preluat: https://infoprut.ro/74451-ion-ceban-multumeste-romaniei-pentru-proiectele-dezvoltate-la-chisinau.html

Lasă un răspuns