Igor Dodon, președintele PSRM, a prezentat noi scenarii pentru criza politică din Republica Moldova.
Potrivit liderului socialiștilor orice soluție pentru această criză politică, poate fi identificată doar în baza dialogului, însă acesta la moment lipsește. Astfel, sursa a mai adăugat că în această situație ar putea exista câteva scenarii.
„Primul scenariu presupune dialogul între președinte și partidele politice, iar acest dialog s-ar putea finaliza cu învestirea unui guvern, sau de ce nu cu alegeri anticipate. Al doilea scenariu – rămâne această situație incertă doi ani, avem guvern interimar, președintele care se izolează de toată lumea și acest Parlament așa cum este. Și în anul 2023 la alegeri ordinare, atunci se ia decizia. Este o situație dificilă, dar care poate fi gestionată. Eu nu văd o problemă în acest scenariu. Scenariul trei este o soluție juridică – Curtea Constituțională ia o decizie prin care transmite competențele de la președinte la alte instituții sau propune modificarea Constituției. Se inițiază de 34 de deputați, se examinează la Comisia de la Veneția și în toamnă se găsește o soluție juridică pentru deblocarea situației. Avem aceste trei scenarii, evident că unii mizează și pe scenariul nr. 4, care ar fi revoluție, maidan haos. Însă problema care este, că chiar dacă ei vor merge la revoluții, într-un final soluția va fi iarăși în aceste trei scenarii despre care am vorbit. (…) Repet unica soluție este dialogul ”, a declarat Igor Dodon.
Liderul PSRM a mai adăugat că Parlamentul R. Moldova ar trebui să-și asume gestionarea acestei situații de criză, iar rolul socialistei Zinaida Greceanîi, care este președintele instituției parlamentare, ar trebui să fie unul primordial.
Amintim că săptămâna aceasta, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, l-a convocat de două ori în ședință pe premierul interimar Aureliu Ciocoi, precum și pe unii membri ai Guvernului. Astăzi, oficialii ar fi discutat despre măsurile necesare în contextul situației epidemiologice din R. Moldova.
După prima ședință de acest fel, care ar fi o „depășire crasă a atribuțiilor speakerul Zinaida Greceanîi”, vicepreședintele Parlamentului și deputatul fracțiunii Platformei DA, Alexandru Slusari l-a acuzat pe premierul interimar, Aureliu Ciocoi, că ar accepta orice ordine de la aceasta.