Președintele Maia Sandu a înaintat din nou candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de premier al R. Moldova. Anunțul a fost făcut după ce au avut loc consultări cu fracțiunile parlamentare de la Chișinău.
„Astăzi am avut o nouă rundă de consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare așa cum cere Constituția. Tot astăzi, spre seară, pe adresa Președinției a venit o scrisoare cu o propunere de candidat la funcția de prim-ministru, semnată de 54 de deputați. În această listă am descoperit semnături ale persoanelor în raport cu care există dubii că și-ar fi exprimat voința în mod liber. Vorbesc despre persoane care au fost supuse actului răpirii, care au fost ținute ostatici. De asemenea persoane care au fost implicate în furtul miliardului și deputați care au schimbat mai multe partide politice și mai multe grupuri parlamentare și pe cazul unora dintre aceste acte de traseism politic există suspiciuni rezonabile de corupție și de presiune externă.”, a subliniat șeful statului.
În aceste condiții, Maia Sandu a înaintat repetat candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de premier al R. Moldova. „I-am solicitat doamnei Gavrilița să creeze echipa, să pregătească programul și să le prezinte Parlamentului”, a mai punctat președintele R. Moldova.
Amintim că pe 27 ianuarie 2021, Natalia Gavrilița a mai fost propusă pentru funcția de prim-ministru al R. Moldova de președintele Maia Sandu, iar astăzi, 11 februarie 2021, Parlamentul de la Chișinău nu i-a oferit vot de încredere.
Mai mult, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu propria propunere de premier al R. Moldova. Este vorba despre Mariana Durleșteanu, fostul ministru al Finanțelor, în guvernul condus de Zinaida Greceanîi. Iar la scurt timp, în plenul Parlamentului, socialistul Corneliu Furculiță a anunțat că PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, din care fac parte transfugii Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor au format oficial o majoritatea parlamentară din 54 de deputați pentru înaintarea candidatului la funcția de premier, Mariana Durleșteanu.