Expert, despre interesele lui Plahotniuc în politica de la Chișinău: El vrea să se asigure că niciun guvern din R. Moldova nu-l va incrimina și nu-l va pune după gratii ca pe Filat

„Plahotniuc are interesele sale, el vrea să se asigure că orice guvern din Republica Moldova nu-l va incrimina și nu-l va pune după gratii”. De această părere este Vlad Lupan, fostul ambasador al R. Moldova la ONU, care a a menționat, în altă ordine de idei, că în contextul actual pe scena politică de la Chișinău pot fi puse în aplicare trei scenarii. 

„În primul rând, am în vedere posibila destrămare a unei coaliții dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Alt scenariu ar fi votarea partidelor PAS, PPDA și a grupului „Pro-Moldova”, dacă acestea au numărul necesar împotriva Guvernului Chicu, și al treilea scenariu îl reprezintă alegerile prezidențiale, care e mai mult sau mai puțin bătut în cuie”, precizează sursa.

Vlad Lupan mai consideră că Vladimir Plahotniuc s-ar afla în spatele tuturor ieșirilor din Partidul Democrat, întrucât chiar el ar fi transmis către public cel mai recent video, care vine să-l compromită pe Igor Dodon.„Din punct de vedere legal și formal, video nu este admisibil în judecată, așa că trebuie martori, iar martor este dl Plahotniuc și plus încă o persoană-două care erau acolo. Deci, fără martori, video-ul poate servi doar în calitate de ajutor într-o eventuală judecată. Dacă dl Plahotniuc scoate video-ul acesta și-l prezintă acum, el are motivele sale, pentru că vrea să-și demonstreze utilitatea în Statele Unite ale Americii unde se află acum”, menționează fostul ambasador al R. Moldova la ONU pentru Europa Liberă.

Întrebat dacă acest film l-ar avantaja pe Vladimir Plahotniuc să-și prelungească șederea în SUA, Vlad Lupan susține că astfel, fostul lider democrat ar încerca să demonstreze că situația politică din R. Moldova este de așa natură încât el nu poate fi extrădat acolo. „Plahotniuc are interesele sale, el vrea să se asigure că niciun guvern din Republica Moldova nu-l va incrimina și nu-l va pune după gratii, așa cum l-a pus el pe Filat. Bine, motivat l-a pus, dar trebuiau să se așeze împreună. Acum, acesta-i interesul lui Plahotniuc; interesul lui Dodon este să-și mențină puterea, iar interesul opoziției PAS și PPDA este să-l scoată pe Dodon din funcție și să acceadă la putere, ceea ce este posibil doar printr-o coaliție. Să nu uităm, în Republica Moldova au existat, dar foarte puține cazuri, guverne de un singur partid, în permanență a fost nevoie de coaliții și opoziția este gata, vorba aia, să se alieze și cu „dracul”, numai să-l dea jos pe unul și mai rău”, conchide fostul ambasador al R. Moldova la ONU

Preluat: https://infoprut.ro/62667-expert-despre-interesele-lui-plahotniuc-in-politica-de-la-chisinau-el-vrea-sa-se-asigure-ca-niciun-guvern-din-r-moldova-nu-l-va-incrimina-si-nu-l-va-pune-dupa-gratii-ca-pe-filat.html

Lasă un răspuns