Iuliana Gorea-Costin: Ce am făcut noi, cei din Basarabia pentru românii din ţară, pentru România? ~ InfoPrut

La 28 iunie 1940, România s-a retras din Basarabia fără sa tragă cel puţin un glonte- această afirmaţie am auzit-o mulţi dintre noi, ba chiar şi am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret şi tristeţe. Nu fiecare din cei care au auzit această afirmaţie cunoştea şi circumstanţele care au determinat acea realitate, scrie Iuliana Gorea Costin, diplomat și om politic din R. Moldova.

„Nu fiecare a  văzut atunci sau mai târziu o fotografie, care avea să-i  mângâie  rana  sângerândă, o fotografie ce reprezenta românii din dreapta Prutului, îngenunchiaţi în rugă, pe  Calea Victoriei din Bucureşti, la auzul ştirii că România a  fost nevoită să cedeze Basarabia. Pe fondul dominant al rănii provocate de „abandon”, a fost foarte uşor să ne lăsăm  rătăciţi  prin hăţişurile  ideologiei sovietice. Spunea cineva că pentru a înţelege fenomenul e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce  unii interpretează mult mai pregnant şi dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaţionalizării,  a  valurilor de deportări  şi a  foametei  organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de  români basarabeni?”, se întreabă aceasta.

Iuliana Gorea Costin mai spune că la şcoala se spunea că la 28 iunie 1940 am fost eliberaţi de sub  jugul burghezo–moşieresc  român,  iar  pentru a evita confuzia  eliberării românilor  din Basarabia  de sub jugul român,  trebuia să fim convinşi că suntem doar moldoveni şi limba pe care o vorbim este moldovenească.

„În cazul nostru, al Basarabiei, dreapta judecată ne-am  făcut-o singuri, prin declanşarea procesului de rezistenţă, care a culminat cu Renaşterea Naţională şi a înglobat evenimente  majore,  de cotitură,   în istoria noastră recentă:  Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată  la 31 august Legea cu privire la limba de stat/română şi grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu ţara-mamă,  România. Din 1990 încoace mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine  şi burse oferite de Statul român, mii de cărţi donate  de instituţii publice  şi din colecţii  particulare ale   românilor din dreapta Prutului alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice şi al instituţiilor de învăţământ din stânga Prutului”, mai scrie omul politic.

Tot ea precizează că au devenit fireşti  vizitele  la nivel înalt  între şefii de stat şi  de guvern,  încheierea protocoalelor  de colaborare între ministere şi de înfrăţire între autorităţile publice locale.

„Odată cu ratificarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei Europene cu privire la Cetăţenia Multiplă, semnată la Strasbourg  atât de România cât şi de Republica Moldova,  redobândirea cetăţeniei române  a devenit legală şi a deschis alte oportunităţi  pentru românii basarabeni. Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul,  colaborarea şi schimburile între uniunile de creaţie  au cunoscut o  dezvoltare continuă şi  prevede inclusiv calitatea de membru al  uniunilor de creaţie din România: Uniunea Scriitorilor,  Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor şi interpreţilor, Uniunea Artiştilor Plastici şi  a celui  mai important for ştiinţific – Academia  Română. Angajaţi, originari din Republica Moldova, atestăm  în  administraţia centrală,   Guvernul României,   Ministere şi Agenţii,   şi,   în calitate de  membri aleşi ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul  şi Camera Deputaţilor”, mai spune.

În toţi aceşti ani,  România a susţinut constant,   pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni,  dezideratul  cetăţenilor Republicii Moldova   de a implementa   sistemul  de valori european,  bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a  democraţiei pluraliste, a angajamentelor  din cadrul Acordului de Asociere   şi al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana,  liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii Republicii Moldova, modernizarea şi profesionalizarea administraţiei publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităţilor pentru studenţi, profesori, oameni de cultură şi ştiinţă.

„Cât a costat acest sprijin, nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reţinut totuşi,  că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă  cele enumerate deja, constatăm că doar în ultimii ani, Romania a finanţat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetăţenilor şi dezvoltarea  Republicii  Moldova, a renovat  grădiniţe,  a donat   microbuze şcolare, a renovat  Muzeului de Artă,  Sala cu Orgă,  Institutul  Mamei şi Copilului din Chişinău, a  reconstruit   Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul”, menționează aceasta.

Un alt şir de obiective au fost sau urmează a fi construite,  reconstruite sau renovate în baza  protocoalelor de înfrăţire la nivelul  autorităţilor  publice locale, între care restabilirea  scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”  din Chişinău,  proiect în valoare de   circa 920 mii euro,  finanţat  de Consiliul local al Sectorului 1, al municipiului  Bucureşti, reconstrucţia, cu sprijinul primăriei municipiului Iaşi a  clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău,  în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu Români, proiect estimat la 2 milioane de lei.

Continuarea o găsești AICI.

Preluat: https://infoprut.ro/64144-iuliana-gorea-costin-ce-am-facut-noi-cei-din-basarabia-pentru-romanii-din-tara-pentru-romania.html

Lasă un răspuns