Kaufland, „Angajator de Top” în Republica Moldova ~ InfoPrut

Kaufland este primul retailer care a obținut certificarea internațională – „Angajator de top” în Republica Moldova. Totodată, pentru al treilea an la rând, Kaufland a obținut certificarea „Angajator de top” în Europa, anunță magazinul.

Pentru a obține această distincție, Kaufland a trecut printr-un proces amplu și riguros de auditare realizat de Top Employers Institute, o organizaţie independentă din Olanda. Astfel, au fost analizate și evaluate practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.

„Fiind primul retailer din Republica Moldova care obține această certificare la nivel internațional ne confirmă încă o dată că investițiile în oameni sunt cele mai de impact și cele care garantează succesul companiei. Suntem și rămânem în continuare un sprijin puternic pentru toți cei care își doresc să se dezvolte personal și profesional într-o companie de top”, declară Estera Anghelescu, recruiting & employer branding director, Kaufland România.

În prezent, Kaufland Moldova deține trei magazine în Republica Moldova și are peste 600 de angajați.

Cei interesați de un loc de muncă pot accesa cariere.kaufland.md pentru a afla mai multe despre oportunitățile de carieră și totodată despre pachetul complet de beneficii. 

În prezent, echipa Kaufland Moldova are deschise patru posturi vacante: asistent director executiv în cadrul sediului central din Chișinău, manager departament, șef secție și funcționar administrativ în cadrul noului magazin Kaufland din orașul Comrat.

Preluat: https://infoprut.ro/72968-kaufland-angajator-de-top-in-republica-moldova.html

Lasă un răspuns