Peste 100 de copii de la diferite instituții școlare și medicale din Bălți au primit cadouri, în ajun de Crăciun, din partea Episcopiei de Bălţi. Cadourile au fost oferite miercuri, 6 ianuarie 2021, de către Preasfințitul Părinte Antonie.
Clericii Episcopiei de Bălţi au dus 15 cadouri copiilor de la Şcoala internat specială pentru copii orbi şi slab văzători din Municipiul Bălţi, 20 de cadouri copiilor de la Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare pentru copii şi 69 de cadouri copiilor internaţi la Departamentul Pediatrie al IMSP Spitalul Municipal.
În cadrul Departamentului Pediatrie al Spitalul Municipal Bălți sunt internaţi şi copii bolnavi de Covid-19.
„Fiecare copil trebuie să simtă bucuria Naşterii Pruncului Iisus”, a spus PS Antonie.
Ierarhul Episcopiei de Bălţi a felicitat angajaţii acestor instituţii cu Praznicul Naşterii Mântuitorului şi le-a mulţumit pentru munca lor jertfelnică de fi de strajă la sănătatea copiilor, urându-le un an nou binecuvântat cu sănătate, pace şi bucurii.
Mitropolia Basarabiei serbează Nașterea Domnului în data de 7 ianuarie, după calendarul iulian nerevizuit.