Protestatarii agricultori din Chișinău cer o întâlnire cu Klaus Iohannis ~ InfoPrut

Protestul agricultorilor din Chișinău continuă. Oamenii au manifestat şi pe 24 decembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, și cer să se întâlnească cu președintele României, Klaus Iohannis, când acesta va veni la Chișinău.

Agricultorii au subliniat că cele 30 de tractoare parcate la Vama Leuşeni nu vor fi retrase. Din cauza protestului, la Chişinău, pentru o perioadă de timp, a fost blocată circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, transmite IPN.

Andrei Dînga, agricultor din Ştefan Vodă, a spus că protestul continuă pentru că nu au o soluţie la revendicările înaintate. Agricultorii cer să se întâlnească cu preşedintele României, Klaus Iohannis, când acesta va veni la Chişinău. La fel, solicită o întrevedere cu Maia Sandu, care a intrat joi în exerciţiul funcţiei de preşedinte.

Un alt protestatar, Sergiu Stefanco, a dat citire unei declaraţii prin care agricultorii îşi reiterează revendicările: compensaţii de 3.000 de lei la hectar şi păstrarea cotei TVA la nivel de 8%, cea din urmă fiind acceptată „sub presiunea protestelor”. Sergiu Stefanco a mai spus că patronii din agricultură nu mai au bani să achite salariile, nu mai pot achita datoriile pentru seminţe, îngrăşăminte. Au fost trădaţi de politicieni şi de Guvern, care a demisionat până să vină cu soluţii pentru ei.

Protestatarii spun că în weekend vor pleca acasă, dar tractoarele le vor lăsa în PMAN.

Preluat: https://infoprut.ro/71920-protestatarii-agricultori-din-chisinau-cer-o-intalnire-cu-klaus-iohannis.html

Lasă un răspuns