Maia Sandu, despre ședința de la miezul nopții din Parlament: „O grupare de hoți și profitori împarte banii statului”

O grupare de hoți și profitori împarte banii statului, banii oamenilor care muncesc și plătesc impozite. Astfel a reacționat Maia Sandu, președintele ales al R. Moldova, după ședința de la miezul a Parlamentului, în care majoritatea loială lui Igor Dodon a aprobat legile bugetar-fiscale pentru anul viitor.

Potrivit sursei, după ce au discreditat total procesul legislativ, încălcând toate normele, deputații din majoritatea PSRM-Șor au hotărât să împartă între ei banii statului la miezul nopții.  „Rușine! Cei mai mari hoți au ajuns șefi pe banii oamenilor cinstiți. Legea bugetului, cea mai importantă lege a anului, este adoptată în grabă, cu încălcarea normelor, fără să se țină cont de nevoile oamenilor și ale țării – susținerea economiei, a sectorului medical, a agricultorilor afectați de secetă, a oamenilor care au rămas fără venituri din cauza crizei, a familiilor cu copii”, a menționat Maia Sandu.

Președintele ales a mai subliniat că legea este adoptată fără surse reale de finanțare a deficitului bugetar. „În schimb, promovează interesele hoților și le permite să continue furtul și schemele de corupție sub protecția deputaților PSRM și Partidului Șor. Trebuie să scoatem din Parlament acești hoți – anticipate! Cei care s-au adunat să voteze astăzi nu sunt oameni de stat, sunt impostori. Adoptă aceste legi la miezul nopții pentru că se tem de furia oamenilor. Ei trebuie pedepsiți. Nu va scăpa nici unul”, a dat asigurări Maia Sandu.

Menționăm că deputații din Parlamentul de la Chișinău s-au întrunit miercuri, 16 decembrie 2020, în ședință, iar după mai multe discuții privind ordinea de zi, PAS, Platforma DA, PDM și Pro-Moldova au părăsit plenul, prezentând o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

Deputații Partidului Socialiștilor și cei din Platforma „Pentru Moldova”, din care fac parte transfugii Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor și au continuat ședința și au votat mai multe proiecte controversate. La un moment dat, aceștia au luat o pauză, iar aproape de miezul nopții s-au întrunit din nou în ședință, au votat proiectele bugetului și politicii bugetar-fiscale și au plecat în vacanță.

Preluat: https://infoprut.ro/71677-maia-sandu-despre-sedinta-de-la-miezul-noptii-din-parlament-o-grupare-de-hoti-si-profitori-imparte-banii-statului.html

Lasă un răspuns